Hossu: Guvernul face disponibilizări în 2010, deşi are 118.000 de posturi vacante prevăzute în buget

F.A
Macroeconomie / 19 ianuarie 2010

Guvernul a decis să facă disponibilizări în 2010, deşi ar putea reduce 118.000 de posturi din sistemul bugetar ce sunt în acest moment vacante, dar trecute în buget, a declarat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, relatează NewsIn.

"Guvernul face în continuare disponibilizări, deşi există un surplus de 118.000 de posturi vacante şi bugetate în condiţiile în care anul trecut erau bugetate la stat 1.408.000 de posturi, dintre care 1.290.000 de posturi erau ocupate", a menţionat Hossu.

Liderul sindical a declarat că numărul disponibilizărilor din sectorul bugetar ar putea fi mai mare de 80.000, dacă fondul de salarii nu va fi redus începând din luna ianuarie, întrucât vor trebui reduse cheltuielile cu 0,7 miliarde lei într-un interval de timp mai scurt.

"Nefăcându-se aceste reduceri începând cu această lună, vor trebui tăiate cheltuielile din februarie sau martie şi astfel există riscul să avem un număr mai mare de disponibilizări la stat", a mai spus Hossu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb