HR Club vrea expansiune regională şi internaţională

F. A.
Macroeconomie / 31 martie 2010

HR Club vrea expansiune regională şi internaţională

HR Club, asociaţia profesională a specialiştilor în resurse umane din România, a stabilit în cadrul Adunării Generale obiectivele strategice pe care trebuie să le îndeplinească noul Board în cadrul mandatului 2010 - 2012, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Consolidarea parteneriatului strategic dintre funcţiunea de resurse umane şi managementul de vârf, accentuarea dialogului cu asociaţiile omoloage din ţările est-europene, extinderea acţiunilor HR Club în principalele judeţe din ţară, întărirea rolului social pe care HR Club îl joacă împreună cu partenerii săi publici sunt câteva dintre priorităţile incluse în noua strategie.

"Noul mandat va continua, în mod firesc, ce a fost făcut bine de acum cinci ani până în prezent. Un proiect important pentru noi îl reprezintă crearea de standarde ocupaţionale în domeniul resurselor umane. În calitate de membru în Comitetul Executiv al Asociaţiei Europene pentru Managementul Oamenilor (EAPM), ne vom implica activ în acţiunile acestui for european. Nu în ultimul rând, vom continua să acordăm o atenţie deosebită celor 400 de membri care formează comunitatea HR Club", a declarat Csaba Gergely, Preşedintele HR Club.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb