HUNOR, DEPRE LEGEA OFFSHORE: "Resursele trebuie folosite ca ţara să aibă de câştigat"

P.E.
Politică / 26 septembrie 2018

Kelemen Hunor

Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, astăzi, referitor la legea offshore, că trebuie găsită o situaţie echilibrată astfel încât să câştige statul român în primul rând, dar şi investitorul trebuie să fie interesat să investească, subliniind că nu este acceptabilă varianta în care să li se spună investitorilor că au făcut un dar statului român.

Întrebat în legătură cu legea offshore, liderul UDMR a precizat că nu a citit varianta Senatului, dar că UDMR a susţinut varianta adoptată iniţial de Parlament la sfârşitul sesiunii trecute.

"Am spus că nu am citit varianta Senatului. Noi am susţinut varianta cealaltă când a fost votul în Cameră în iunie, acea formă am susţinut, să vedem care va fi forma finală'', a spus acesta, potrivit Agerpres.

Kelemen a mai spus că "orice resurse trebuie folosite în primul rând ca ţara respectivă şi societatea respectivă să aibă de câştigat. (...) Dar dacă tu nu poţi să investeşti că nu ai capacitate tehnică, financiară, umană şi trebuie să chemi investitorii, ei tot timpul vor veni pentru profit, nu pot veni altfel, vor căuta profit. Echilibrarea situaţiei este importantă", a arătat Kelemen Hunor.

Proiectul legii offshore adoptat sesiunea trecută a fost trimis Parlamentului spre reexaminare de către preşedintele Klaus Iohannis. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat o variantă şi urmează să intre şi în dezbaterea Camerei Deputaţilor care este for decizional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
aages.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2391
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5710
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6731
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0505
Gram de aur (XAU)Gram de aur612.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb