"IFB Finwest Arad" - autorizată să trazacţioneze acţiuni pe Bursa din Viena

OVIDIU VRÂNCEANU, Braşov
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Compania arădeană de brokeraj "IFB Finwest" Arad a primit, din partea Bursei de la Viena autorizaţia de a tranzacţiona acţiuni pe această piaţă. Firma arădeană a devenit al doilea intermediar din ţara noastră care poate derula astfel de operaţiuni în Austria. Ziarul "Bursa" a anunţat, încă de la finele lunii trecute, despre demersurile făcute de compania arădeană ca să poată intermedia tranzacţii pe piaţa vieneză.

Firma va putea tranzacţiona pe piaţa acţiunilor, precum şi în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare MTF (sistem multilateral de tranzacţionare), potrivit unui anunţ făcut pe site-ul Bursei din Viena.

Directorul general al companiei, Octavian Molnar, a anunţat că "în funcţie de cum vor fi rezultatele obţinute pe piaţa de la Viena", va intra şi pe alte pieţe, cum ar fi Ungaria, Cehia, Polonia sau Germania. El a precizat că interesul clienţilor este tot mai mare pentru bursa austriacă, urmând ca res-tul pieţelor să fie abordate pas cu pas.

În acest moment, la Viena, activează 52 de intermediari internaţionali.

"BT Securities" a devenit, în iulie 2008, primul intermediar român avizat pentru activităţi pe piaţa aus-triacă, iar de luna trecută şi clienţii firmei de brokeraj "KBC Securties România" pot face tranzacţii online pe piaţa de capital din Austria, după ce grupul "KBC Securities" a devenit membru al bursei de la Viena.

La finele lunii mai, "IFB Finwest" se plasa pe locul patru în topul societăţilor de brokeraj din România, cu operaţiuni de 805,44 milioane lei după primele cinci luni.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS