IMM-urile, o prioritate a guvernelor din întreaga lume

F.A.
Macroeconomie / 3 noiembrie 2009

Guvernele din întreaga lume trebuie să facă o prioritate din interesele întreprinderilor mici şi mijlocii, altfel vor pune sub risc refacerea economică durabilă, declară 3 dintre cele mai importante organisme profesionale din domeniul contabil, în urma unui studiu la nivel global pe care l-au iniţiat.

În ţările cele mai afectate de criza economică băncile au oprit creditarea şi se confruntă cu critici pentru că nu optează pentru reducerea ratei dobânzilor, concepută pentru a ajuta refacerea economiilor. Studiul global pentru IMM-uri reliefează că societăţile, care se confruntă cu reducerea cererii pentru produsele sau serviciile lor, trebuie să ia decizii dificile în privinţa investiţiilor şi a numărului personalului, precum şi în privinţa celei mai bune politici pentru a supravieţui şi a putea fi competitive şi în viitor.

Studiul a fost realizat de ACCA (the Association of Chartered Certified Accountants), CPA Australia şi the Certified General Accountants Association of Canada (CGA - Canada), care însumează împreună mai mult de 700.000 de contabili şi stagiari din întreaga lume. Cercetarea a fost întreprinsă de una dintre firmele de renume mondial, Economist Intelligence Unit, cu privire la problemele pe care le întâmpină întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) în accesarea împrumuturilor financiare de la bănci şi alte instituţii de creditare.

Asociaţiile contabile au declarat necesitatea oferirii unui ajutor continuu pentru IMM-uri, constatând că, în cazul în care acest sector nu îşi recapătă încrederea şi reia procesele de angajare şi de investiţii, refacerea globală se va dovedi fragilă. Semnele timpurii ale refacerii economice sunt înşelătoare, iar factorii de decizie politică trebuie să rămână în alertă cel puţin până în 2011, au declarat cele 3 asociaţii ale profesioniştilor din domeniul financiar.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb