Imobiliare

14 iunie 2017
Stocul de spaţii industriale şi logistice din Bucureşti a crescut de zece ori în ultimii 13 ani

"C&W ECHINOX": Stocul de spaţii industriale şi logistice din Bucureşti a crescut de zece ori în ultimii 13 ani

Andrei StanCompanii / 14 iunie 2017

Stocul de spaţii industriale şi logistice moderne din Bucureşti a crescut de aproximativ zece ori în intervalul 2004 - 2017, până la un nivel de aproape 1,2 milioane de metri pătraţi, fiind susţinut în primul rând de evoluţia pozitivă a consumului şi a puterii de cumpărare, se arată într-o analiză realizată de de compania de consultanţă imobiliară "C&W Echinox".

Fiscul atenţionează dezvoltatorii imobiliari persoane fizice să declare veniturile obţinute până la 30 iulie

Fiscul atenţionează dezvoltatorii imobiliari persoane fizice să declare veniturile obţinute până la 30 iulie

Andrei StanCompanii / 13 iunie 2017

Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, cărora le-a fost adus la cunoştinţă faptul că dezvoltatorii imobiliari persoane fizice trebuie să declare până la data de 30 iulie veniturile obţinute din vânzarea proprietăţilor imobiliare din patrimoniul afacerilor, informează un comunicat al Fiscului.

Primăria Braşov ia în discuţie dezvoltarea zonei Coresi

O.V.Ziarul BURSA #Companii / 13 iunie 2017

În vederea dezvoltării de noi proiecte imobiliare pe fosta platformă industrială Tractorul, Immochan a demarat în luna februarie demersurile birocratice în vederea elaborării unui nou PUZ pentru zona de vizavi de mall, respectiv de peste strada Zaharia Stancu, unde pe o parcelă a început deja construcţia de blocuri.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Programul "Prima Chirie" a început

Programul "Prima Chirie" a început

Andrei StanCompanii / 7 iunie 2017

Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă au început să primească, din 6 iunie, cererile însoţite de documentele necesare pentru acordarea sumelor prevăzute în Programul "Prima chirie" (prima de relocare).

Belvedere Residences, vândut peste 85% din prima fază

Belvedere Residences, vândut peste 85% din prima fază

Andrei StanCompanii / 2 mai 2017

Belvedere Residences, proiect rezidenţial aflat în curs de dezvoltare în zona Aviaţiei - Barbu Văcărescu, a vândut peste 85% din prima fază, care include 238 de apartamente în cele două imobile şi care va fi finalizată la începutul anului viitor,...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0578
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3387
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8482
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.1103

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo