Bucureştiul devansează Braşovul şi urcă pe locul al doilea în topul oraşelor cu cele mai mari preţuri la apartamente, în urma valului de scumpiri din ultimul an de pe piaţa imobiliară, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către Imobiliare.ro. Capitala mai are însă mult de recuperat pentru a ajunge din urmă liderul incontestabil la nivel naţional, Cluj-Napoca. Timişoara se remarcă, de asemenea, prin ritmul de creştere accelerat, apropiat de cel înregistrat pe piaţa bucureşteană, conform Indicelui Imobiliare.ro, se arată în comunicat.
„Chiar dacă, în majoritatea oraşelor analizate, creşterea anuală a preţurilor locuinţelor se situează sub rata inflaţiei, iar acest lucru contribuie la menţinerea accesibilităţii la un nivel relativ echilibrat, evoluţia recentă a cursului valutar exercită o presiune suplimentară asupra cumpărătorilor. Deprecierea leului în faţa euro majorează costul achiziţiei în lei şi poate afecta atât avansul necesar, cât şi efortul financiar al celor care economisesc în moneda naţională. Prin urmare, accesibilitatea rămâne la un nivel bun însă este afectată nu doar de dinamica preţurilor şi a veniturilor, ci şi de evoluţia cursului de schimb şi de costul finanţării”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Potrivit Imobiliare.ro. proprietarii şi dezvoltatorii din Capitală au majorat preţurile cu aproape 9% comparativ cu începutul toamnei trecute. Dacă atunci apartamentele erau listate la vânzare cu un preţ mediu de 2.125 euro/mp util, la finele lunii trecute acesta a ajuns la 2.312 euro/mp util. Mai mult, Bucureştiul se plasează pe locul secund în topul celor mai scumpe oraşe din ţară, devansând Braşovul, oraş care a ocupat mult timp acest loc în clasamentul naţional. În ciuda acestui fapt, apartamentele noi din Capitală sunt listate în continuare la vânzare cu un preţ mediu mai mic faţă de cel înregistrat în oraşul de la poalele Tâmpei, se arată în comunicat.
Imobiliare.ro informează că în Timişoara, preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi şi vechi listate la vânzare se menţine în continuare sub pragul de 2.000 euro/mp util, chiar dacă pe piaţa rezidenţială locală s-a înregistrat al doilea cel mai semnificativ avans la nivelul preţurilor în ultimul an. Discutăm despre o creştere cu 8%, de la 1.833 euro/mp util la 1.984 euro/mp util. Pentru cumpărători diferenţele de preţ sunt consistente atunci când discutăm despre vechimea proprietăţilor de care aceştia sunt interesaţi. Apartamentele noi sunt listate la vânzare cu peste 2.200 euro/mp util, după un avans cu 9% în doar 12 luni, în timp ce locuinţele aflate în blocuri vechi ies pe piaţă cu un preţ mediu de 1.940 euro/mp util, arată Indicele Imobiliare.ro.
Un avans cu aproape 8% a putut fi observat şi în cazul preţurilor solicitate în Ploieşti, oraşul rămânând însă în continuare unul dintre cele mai accesibile pentru cumpărătorii activi pe pieţele secundare din România, se precizează în comunicat.
Conform site-ului de imobiliare, în Sibiu preţul solicitat cumpărătorilor pentru apartamente a crescut într-un an cu 7%, de la o medie de 1.894 euro/mp util la 2.034 euro/mp util. Locuinţele au ajuns să se vândă, astfel, cu preţuri apropiate de cele practicate în Constanţa sau Iaşi. Şi în Capitala Moldovei scumpirile au urmat un ritm similar, preţul apartamente ajungând la o medie de 2.000 euro/mp util. Pe plan local, diferenţele dintre costurile aferente unei locuinţe noi şi cele solicitate pentru locuinţele din blocuri vechi continuă să se menţină limitate, informează Imobiliare.ro.
Site-ul de imobiliare transmite că cumpărătorii achită în această toamnă cu 6% mai mult pentru apartamentele din Constanţa, dacă ne raportăm la preţurile solicitate în septembrie 2025. Atunci, proprietarii şi dezvoltatorii listau la vânzare apartamente cu un preţ mediu de 1.898 euro/mp util. În prezent, media se situează în jurul valorii de 2.020 euro/mp util, conform Indicelui Imobiliare.ro.
Imobiliare.ro informează că un avans cu circa 5% s-a putut observa într-un an în Cluj-Napoca, Braşov, Craiova şi Oradea. Chiar dacă ritmul de creştere a încetinit semnificativ pe piaţa rezidenţială locală, Clujul rămâne cel mai scump oraş din ţară pentru cumpărătorii de locuinţe. Apartamentele sunt listate la vânzare cu un preţ mediu de 3.316 euro/mp util, se arată în comunicat.
În Braşov, apartamentele sunt listate la vânzare cu un preţ mediu de 2.309 euro/mp util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. Diferenţele de cost raportate la vechimea locuinţelor rămân consistente pentru cumpărători, apartamentele din proiecte rezidenţiale noi ieşind pe piaţă cu un preţ mediu ce se apropie de borna de 2.800 euro/mp util, se precizează în comunicat.
Craiova îşi consolidează poziţia la nivel naţional, preţurile practicate pe plan local depăşindu-le pe cele din oraşe precum Constanţa, Iaşi sau Timişoara. Discutăm despre o medie de 2.142 euro/mp util. Deşi avansează, Oradea se menţine o opţiune accesibilă pentru cumpărătorii din jumătatea de vest a ţării, preţul solicitat atingând până la sfârşitul lunii trecute o medie de 1.885 euro/mp util, potrivit comunicatului de presă remis redacţiei de către Imobiliare.ro.






























































Opinia Cititorului