"Imotrust" a vândut un teren mai scump decât valorează toată compania pe Bursă

Ş.C.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 ianuarie 2010

Dezvoltatorul imobiliar "Imotrust" Arad (simbol ARCV) a vândut un teren cu şapte milioane de euro către un mare operator din domeniul retail şi a încasat 62% din preţul de vânzare, potrivit unui comunicat transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti. Compania va încasa restul sumei la finalizarea tranzacţiei, au mai precizat reprezentanţii societăţii.

Negocierile pentru finalizarea tranzacţiei s-au întins pe mai mult de jumătate de an, compania anunţând că a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul în cauză, la mijlocul lunii iunie, anul trecut.

"Imotrust" Arad are o valoare de piaţă de 26,28 milioane de lei (aproximativ 6,41 milioane de euro), potrivit preţului de 0,0851 de lei/acţiune înregistrat în şedinţa de ieri.

Laicom Invest SA împreună cu UTA SA, Grup Codlea SRL şi persoa-nele cu care acţionează concertat, deţin 69,19% din companie.

Acţionarii societăţii se vor pronunţa asupra majorării capitalului social cu 30,88 milioane de lei, prin emiterea unui număr de 308.826 acţiuni ARCV, cu valoarea nominală de 0,1 lei.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2460
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5503
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1231
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.4384

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb