Impactul crizei din Grecia asupra zonei euro nu trebuie supraestimat

F.A
Internaţional / 25 ianuarie 2010

Impactul crizei bugetare din Grecia, ce provoacă temeri legate de stabilitatea zonei euro, nu trebuie să fie supraestimat, a declarat Ewald Nowotny, oficial al Băncii Centrale Europene (BCE), citat de AFP, relatează NewsIn.

Ţările din zona euro "exercită numeroase presiuni" asupra autorităţilor de la Atena, pentru a pune în ordine finanţele publice, a subliniat Nowotny.

Impactul Greciei asupra economiei europene nu trebuie să fie supraestimat :"Este vorba mai mult de o problemă de principii. Este important, în acest caz, ca regulile jocului să fie respectate", a declarat Nowotny.

Criza bugetară din Grecia a alimentat o serie de temeri legate de stabilitatea zonei euro, ce traversează cea mai gravă criză de la apariţia sa, în urmă cu 11 ani.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a declarat, de asemenea, că Grecia, ca şi alte ţări europene aflate în dificultate, trebuie "să facă tot posibilul pentru reinstaurarea ordinii bugetare".

La rândul său, ministrul grec de finanţe, Georges Papaconstantinou, a exclus din nou categoric ieşirea ţăr

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2497
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6303
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1318
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.7278

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb