Importatorii noştri, prezenţi la cel mai mare târg agro-alimentar din Spania

C.D.
Macroeconomie / 7 mai 2010

O delegaţie formată din opt importatori români va participa, săptămâna viitoare, în Spania, la unul dintre cele mai mari târguri de produse agro-alimentare susţinute în statul iberic.

La evenimentul ce va avea loc în oraşul Ciudad Real, din zona centrală a Spaniei, în perioada 11-13 mai, sunt aşteptaţi sute de agenţi economici din peste 35 de ţări, prilej cu care organizatorii se aşteaptă la încheierea a mii de contracte comerciale.

"Espana Original", cum este numit evenimentul, tinde să devină târgul monografic al produselor agro-alimentare şi totodată cel mai important eveniment de acest gen din Spania, spun organizatorii.

La ediţia din 2008 a târgului au participat 667 de expozanţi şi 420 de cumpărători, din 30 de ţări, încheindu-se 67.000 de contracte comerciale. În premieră, la eveniment vor participa şi importatori şi distribuitori de produse agro-alimentare din ţara noastră.

Pe parcursul săptămânii viitoare vom transmite informaţii de la faţa locului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb