În Capitală are loc a cincea ediţie a E-Health Congress

F. A.
Macroeconomie / 3 mai 2010

O delegaţie de oficiali din Republica Croată, formată din Secretarul de Stat în Ministrul Sănătăţii şi Asistenţei Sociale, Ante-Zvonimir Golem şi Directorul Institutului Croat de Telemedicină, Mladen Novosel, participă alături de Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke şi Preşedintele CNAS, Nicolae Lucian Duţă, la cea de-a cincea ediţie a E-Health Congress 2010, 26-27 mai, la Bucureşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Introducerea cardului naţional de sănătate ajută foarte mult atât în ceea ce priveşte debirocratizarea sistemului, dar şi în ce priveşte eficientizarea folosirii banului public", a declarat Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, într-un interviu acordat Medica Academica.

"Este nevoie de o unitate pentru eficientizarea sistemului de sănătate, din perspectiva e-health. Interoperabilitatea reprezintă răspunsul în această privinţă. Platforma e-sănătate este o oportunitate pentru că poate coagula toate forţele interesate în rezolvarea acestei probleme - instituţiile statului, pacientul, CNAS, farmaciştii etc. Interoperabilitatea, alături de implementarea unor standarde recunoscute, permite şi descărcarea informaţiilor la nivel European. Se vorbeşte acum despre interconectarea sistemelor de asigurări europene într-o platformă unică", a afirmat Marius Stupu, Consilier, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2637
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5611
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5683
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1438
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.6662

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb