ÎN PRIMUL TRIMESTRU  Cu 22% mai mulţi beneficiari de stimulent pentru creşterea copilului

E.D.
Macroeconomie / 20 august 2014

Numărul total de beneficiari de stimulent pentru creşterea copilului s-a majorat cu 6.085 persoane (21,9%), în primul trimestru din 2014, comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

De asemenea, şi suma alocată a crescut de la 44,177 milioane lei la 50,734 milioane lei, respectiv cu 6,556 milioane lei (14,8%),

Ponderea beneficiarilor de stimulent în totalul beneficiarilor care au putut opta între indemnizaţia pentru creşterea copilului sau stimulent a crescut de la 16,2% în trimestrul I 2013 la 19,4% în trimestrul I 2014.

În primele trei luni din 2014 au primit un stimulent pentru creşterea copilului 33.925 persoane îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţie pentru creşterea copilului, care au realizat venituri de natură profesională. Dintre aceştia, 14 persoane ale căror drepturi la indemnizaţia de creştere a copilului sau stimulent au fost deschise anterior datei de 1 ianuarie 2011 (în conformitate cu O.U.G. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii

copilului) au beneficiat de un stimulent lunar în cuantum de 100 lei/lună, perioadă în care dreptul acestora la indemnizaţia pentru creşterea copilului a fost suspendat.

Persoanele ale căror drepturi au fost deschise ulterior datei de 1 ianuarie 2011, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010, au beneficiat de un stimulent de inserţie în cuantum de 500 lei/lună, şi anume 33.911 persoane.

Cei mai mulţi beneficiari de stimulent s-au aflat în municipiul Bucureşti (7.291). Peste 1.000 beneficiari locuiau în judeţele Braşov (1.150), Cluj (1.170), Timiş (1.219), Prahova (1.255), Constanţa (1.300), Iaşi (1.368) şi Argeş (1.539).

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3411
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8734
Gram de aur (XAU)Gram de aur687.7477

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb