În Vaslui, preţul gazelor va scădea de la 1 aprilie

F. A.
Macroeconomie / 30 martie 2009

Conducerea SC Gaz Est Vaslui a anunţat, azi, că preţul gazelor va scădea, de la 1 aprilie, cu cel mult 17%, atât pentru abonaţii casnici, cât şi pentru cei industriali, transmite corespondentul NewsIn.

Directorul SC Gaz Est SA Vaslui, Adrian Tighici, a declarat că preţurile la gaze se vor ieftini, între 15-17%, în funcţie de categoriile de consumatori, decizia fiind influenţată de mai mulţi factori. "Strategia de investiţii din ultimii trei ani a fost bine pusă la punct, într-o manieră prudentă, de gestionare a costurilor, dar, totodată, suficiente pentru a realiza indicatorii de performanţă impuşi, atât ca număr de abonaţi, cât şi ca suprafaţă de reţea. Am reuşit permanent să reinvestim profitul şi desigur, am luat în calcul că, în ultima perioadă, preţul barilului de petrol a scăzut şi a fost un preţ mic şi la gazele de import", a precizat Adrian Tighici.

Acesta a menţionat că preferă să vândă mai mult gaz la un preţ mai mic, venind astfel în sprijinul consumatorilor casnici şi industriali din Vaslui, care trec printr-o perioadă dificilă, din cauza crizei financiare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb