ÎNCEPÂND DE ASTĂZI Obligaţiunile Ascendia intră la tranzacţionare la BVB

M.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 octombrie 2019

Obligaţiunile emise de Ascendia, companie de eLearning listată pe platforma AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), intră astăzi, 2 octombrie, la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de BVB, cu simbolul ASC22.

La începutul verii, Ascendia a încheiat cu succes prima sa emisiune de obligaţiuni corporative, operaţiune prin care emitentul a atras o finanţare de trei milioane de lei, valoarea maximă a ofertei de obligaţiuni emise, în condiţiile în care pragul minim pentru închiderea cu succes a programului era 1,4 milioane lei.

Cele 30.000 de obligaţiuni Ascendia au o valoare nominală de 100 lei, o scadenţă de trei ani şi o dobândă fixă de 10% pe an, plătibilă semestrial.

Oferta, ce a fost intermediată Trade-ville, a fost disponibilă unui număr de sub 150 de investitori.

Potrivit unui comunicat, cele trei milioane de lei vor fi folosite de Ascendia pentru accelerarea activităţii comerciale, în principal prin mărirea capacităţii de vânzare şi marketing pentru trei linii de afaceri importante:

1. Corporate eLearning - Platforma de Enterprise Learning Management System - Coffee LMS, pentru companii mari şi medii, precum şi servicii de realizare cursuri eLearning;

2. Livresq.com - platforma digitală ce va permite creatorilor de conţinut din domeniul educaţional, de la edituri la profesori, să creeze conţinut digital interactiv într-un mod facil. Platforma va fi lansată în varianta sa comercială în semestrul II din 2019;

3. Timlogo - platformă de logopedie, lansată în semestrul II din 2018.

Ascendia a încheiat 2018 cu un profit de 66.087 lei, în creştere cu 34% faţă de rezultatul net din 2017, iar veniturile totale au crescut cu circa 40% comparativ cu anul precedent, la 3,6 mil. lei.

Compania, a cărei capitalizare se ridică la 10,11 milioane de lei, este controlată în proporţie de 84% de fraţii Cosmin şi Alex Mălureanu.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
APA NOVA
e-infra.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8883
Gram de aur (XAU)Gram de aur353.6146

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb