Încrederea în economia românească s-a menţinut în octombrie, sub tendinţa pe ansamblul UE

F. A.
Macroeconomie / 29 octombrie 2009

Indicele care măsoară încrederea în economia românească s-a menţinut, în octombrie, faţă de luna anterioară, în contextul în care, la nivelul Uniunii Europene (UE), indicatorul a crescut, în medie, cu 3,4 puncte, potrivit datelor publicate azi de Comisia Europeană.

Astfel, în octombrie, indicele s-a menţinut în România la 62,6 puncte, fiind cu mult mai mic decât pe ansamblul UE, unde indicele încrederii în economie a ajuns în a zecea lună a acestui an la 86,0 puncte. Aceasta este a şaptea lună consecutivă de revenire a încrederii în economie la nivel comunitar.

În România indicele încrederii în servicii s-a diminuat cu 2 puncte, iar cel în consum a stagnat. Încrederea în industrie a crescut cu un punct, cea în construcţii a scăzut cu un punct, în timp ce în comerţul cu amănuntul indicele a înregistrat o scădere masivă, de 10 puncte faţă de luna anterioară.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb