ING a lansat o poliţă de viaţă unit-linked care garantează 100% capitalul

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 noiembrie 2010

ING Asigurări de Viaţă a lansat o poliţă cu componentă investiţională (unit-linked), care asigură protecţie de 100% pentru capitalul investit şi plasează sumele atrase în acţiunile emise de 20 de companii reprezentative la nivel mondial, prima minimă ridicându-se la 2.000 euro, informează un comunicat al companiei.

Poliţa este parte a portofoliului de asigurări ING Selectis, în cadrul căreia un prim produs a fost disponibil în luna mai a acestui an.

Noua ediţie ING Selectis este disponibilă exclusiv în intervalul 2-26 noiembrie, iar durata produsului este de şase ani. Prima de asigurare se plăteşte o singură dată, la începutul contractului.

Protecţia capitalului la maturitatea contractului este asigurată prin alocarea capitalului iniţial net într-un portofoliu de instrumente cu venit fix, alcătuit din depozite şi obligaţiuni de stat belgiene.

Potenţialul de câştig este dat de perspectiva de creştere a unui portofoliu diversificat de acţiuni, emise de companii din Europa de Vest, Japonia şi Statele Unite ale Americii (precum Bayer, France Telecom, Royal Dutch Shell şi Altria Group).

Poliţa oferă, în acelaşi timp, o componentă de protecţie financiară, prin intermediul sumei asigurate în caz de deces din accident. În această situaţie, beneficiarii primesc atât suma asigurată (stabilită la nivelul de 3.000 de euro, indiferent de valoarea primei), constantă şi garantată pe tot parcursul contractului, cât şi valoarea contului.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb