ING:Pierderi nete în valoare de 478 milioane euro, în trimestrul trei al 2008

F.A.
Bănci-Asigurări / 12 noiembrie 2008

Grupul financiar olandez ING, a raportat pentru al treilea trimestru al 2008, pierderi nete situate la valoarea de 478 milioane euro, în contextul în care, compania s-a confruntat cu efectele crizei financiare internaţionale, potrivit Reuters.

Deprecierile de active, în valoare de 1,5 miliarde euro, au generat pierderile înregistrate de companie în intervalul celui de-al treilea trimestru al anului.  

"Al treilea trimestru a însemnat o perioadă dificilă pentru instituţiile financiare. Deteriorarea rapidă de pe piaţa de profil, de la sfârşitul intervalului, a atras după sine, printre altele, scăderea preţului proprietăţilor şi falimentul mai multor bănci", a declarat Michel Tilmant, preşedintele executiv al ING, în cadrul unui comunicat de presă.

"Spre sfârşitul lui 2008, situaţia de pe pieţe continuă să fie îngrijorătoare şi ne aşteptăm ca presiunile exercitate asupra preţurilor activelor să influenţeze rezultatele din al patrulea trimestru", a adăugat acesta.

În octombrie, ING a primit 10 miliarde euro (13,4 miliarde dolari) din partea guvernului olandez, după ce a estimat că va avea pierderi de 500 milioane euro în trimestrul al treilea, pentru prima dată de la înfiinţare.

ING este prezentă şi pe piaţa financiară din România prin intermediul ING Bank, din 1994.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0947
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4429
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8949
Gram de aur (XAU)Gram de aur727.9905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb