INS: Creştere moderată a preţurilor în toate sectoarele până la finele anului

M.A.I.
Macroeconomie / 28 octombrie 2019

Creştere moderată a preţurilor în toate sectoarele până la finele anului

Tendinţele în evoluţia activităţii economice în perioada octombrie-decembrie 2019 relevă o relativă stabilitate în industria prelucrătoare şi comerţul cu amănuntul, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare şi servicii, dar şi o creştere moderată a preţurilor în toate sectoarele, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) date luni publicităţii.

În cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie 2019, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +4%). Pentru activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice se estimează cea mai mare creştere (sold conjunctural +38%), urmată de activităţile de fabricare a altor mijloace de transport şi a produselor din tutun (sold conjunctural +35%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -3% pe total industrie prelucrătoare.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +8%), transmite aceaşi sursă.

În activitatea de construcţii, potrivit estimărilor din luna octombrie 2019, se va înregistra în următoarele trei luni, scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -19%). Managerii estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -10%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +7%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural +4%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +10%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +17%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +15%).

Conform estimărilor din luna octombrie 2019, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +2%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +6%), transmite INS.

"Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă", precizează INS.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb