În luna noiembrie 2018, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut în termeni nominali faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 1,1% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,6%, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
De asemenea, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2018, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut cu 2,6% datorită creşterilor înregistrate la activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+4,6%), activităţile de transport (+2,4%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+2,2%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+1,2%) şi la activităţile de comunicaţii (+0,4%), mai arată INS.
Pe de altă parte, în perioada noiembrie 2018, comparativ cu luna noiembrie 2017, Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 15,3%, datorită creşterilor înregistrate la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+22,8%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+20,5%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+17,7%), activităţile de transporturi (+9,8%) şi la activităţile de comunicaţii (+4,7%), informează INS.
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2018, comparativ cu luna noiembrie 2017, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 16,4%, datorită creşterilor înregistrate la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+21,7%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+21,1%), activităţile de producţie 3/3 cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+14,8%), activităţile de transporturi (+8,6%) şi la activităţile de comunicaţii (+5,1%).




























































