INS: Producţia industrială a crescut cu 11,4% în primul trimestru al anului

F. A.
Macroeconomie / 9 mai 2011

Producţia industrială a crescut în primul trimestru al anului cu 11,4% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent, în principal datorită avansului din industria prelucrătoare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna martie, producţia a avansat cu 14,3% faţă de luna anterioară şi cu 9,8% comparativ cu luna corespunzătoare din 2010.

În primele trei luni ale anului, producţia industrială a fost cu 11,4% mai mare decât în primul trimestru al anului precedent, datorită creşterilor înregistrate în industria prelucrătoare (+13,2%), industria extractivă (+3,8%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+3,7%).

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri la toate categoriile de bunuri. Astfel, în industria bunurilor intermediare producţia a urcat cu 21,1%, în industria bunurilor de capital a avansat cu 14,1%, iar în industria bunurilor de folosinţă îndelungată, industria bunurilor de uz curent şi industria energetică producţia s-a majorat cu 13,7%, 2,6%, respectiv 1,8%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2636
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1494
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.5056

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb