Inspecţia Administraţiei Naţionale "Apele Române" a aplicat amenzi de peste 175.000 euro

F. A.
Macroeconomie / 15 aprilie 2010

Inspecţia Administraţiei Naţionale "Apele Române" a aplicat amenzi în valoare de 715.800 lei (echivalentul a peste 175.000 euro), din care doar pentru depozitarea necorespunzătoare şi necontrolată a deşeurilor în apă şi în preajma apelor au fost aplicate amenzi în valoare de 185.000 lei (echivalentul a 45.000 euro), comparativ cu anul trecut când, în acelaşi interval de timp, s-au aplicat amenzi în valoare de 40.000 lei (doar pentru salubrizare necorespunzătoare), iar în anul 2008 s-au aplicat amenzi în valoare de 100.000 lei (echivalentul a 24.000 euro), potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În anul 2009, s-au aplicat amenzi în valoare totală de 5.349.000 lei (echivalentul a peste 1 milion de euro), pentru depozitarea necorespunzătoare şi necontrolată a deşeurilor, în zona apelor, poluarea intenţionată sau accidentală a râurilor, lacurilor etc., evacuarea apelor uzate neepurate prin nerespectarea prevederilor din autorizaţiile de gospodărire a apelor, conform prevederilor din Legea Apelor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb