Instanţa menţine valabilitatea autorizaţiilor care au stat la baza dezvoltării One Peninsula

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 iulie 2023

Sursa foto: facebook / one united properties

Sursa foto: facebook / one united properties

Hotărârea nu este definitivă

Tribunalul Bucureşti a respins cererea formulată de un grup de reclamanţi ce au contestat autorizaţia de construire a proiectului One Peninsula, împreună cu decizia etapei de încadrare, certificatele de urbanism, avizul de defrişare şi mai multe planuri urbanistice zonale, solicitând anularea acestora, conform unui raport al dezvoltatorului imobiliar One United Properties (ONE) publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Instanţa a respins cererea ca fiind neîntemeiată şi a dispus obligarea reclamanţilor, persoane fizice ce locuiesc în împrejurimi, la plata cheltuielilor judiciare suportate de One Peninsula. Hotărârea instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs, se mai menţionează în document.

"Societatea salută hotărârea favorabilă emisă de Tribunalul Bucureşti, care menţine valabilitatea autorizaţiilor care au stat la baza dezvoltării One Peninsula. One Peninsula este un complex rezidenţial de mică înălţime, care reprezintă o premieră pe piaţa imobiliară românească. Situat pe Strada Navigatorilor nr. 15, ansamblul One Peninsula se bucură de toate avantajele cartierului Floreasca, oferind locuitorilor săi privelişti asupra lacului Floreasca, dar şi liniştea şi intimitatea specifice zonelor din afara oraşelor, chiar în inima Capitalei", se arată în raportul semnat de Victor Căpitanu, membru executiv în Consiliul de Administraţie al One United.

Potrivit documentului, One Peninsula este primul complex rezidenţial din Bucureşti cu sistem de tip geoexchange, unul dintre cele mai eficiente sisteme din punct de vedere energetic, mai curat din perspectiva mediului înconjurător şi unul dintre cele mai rentabile sisteme disponibile de utilizare a spaţiului.

Pentru primele trei luni ale acestui an, One United Properties a un profit net de 151,7 milioane de lei, cu 9% sub cel din primul trimestru al anului trecut, în timp ce veniturile din vânzările de proprietăţi rezidenţiale s-au ridicat la 329 milioane lei, cu 67% peste cele din intervalul ianuarie-martie 2022.

La finele anului trecut, Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu deţineau indirect, fiecare câte 27,6% din dezvoltatorul imobiliar, a cărui evaluare bursieră se ridică la aproape 3,5 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Salut din antichitate succesul acestei companii cu 2 asociati romani-daci. SUNT cei mai tari dezvoltatori imobiliari, toate proiectele dezvoltate respecta legea si sunt inovative!

    1. ...MAFIOTI adevarati impreuna cu judiciarii .... DISTRUG natura sa puna betoane si sa le UMMPLE

      buzunarele ... actionarii buze umflate ... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
APA NOVA
e-infra.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6402
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2278
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur344.9150

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb