Instanţa supremă amână judecata recursului în casaţie prin care Udrea încearcă să scape de condamnare

G.D.
Politică / 23 mai

Instanţa supremă amână judecata recursului în casaţie prin care Udrea încearcă să scape de condamnare

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat astăzi, pentru 20 iunie, judecarea recursului în casaţie prin care Elena Udrea încearcă să scape printr-o cale extraordinară de atac de condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul "Gala Bute", informează Agerpres.

Trei avocaţi angajaţi de Udrea au încercat să determine instanţa să înceapă astăzi dezbaterile, însă judecătorii au amânat procesul, stabilind că trebuie refăcut ordinul european de anchetă emis anterior şi îndeplinirea procedurii de citare a Elenei Udrea la locul unde aceasta este deţinută în Bulgaria.

Anterior, Udrea a transmis prin avocaţii săi că nu vrea să fie audiată de judecătorii români prin videoconferinţă din Bulgaria, însă ar dori să fie prezentă la proces.

Elena Udrea a postat ieri un mesaj pe Facebook, în care se plânge că a stat ilegal 46 de zile în arest.

"Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal, ca urmare a unei halucinante decizii a ICCJ, prin care mi s-a respins contestaţia în anulare doar MIE dintre toate dosarele similare (Şova, Pop, Niţă, Vâlcov, Bica) şi mi s-a refuzat doar mie dreptul de a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute. Din motive inexplicabile juridic, 4 din 5 judecători au decis în cazul meu să încalce decizia CCR, care stă la baza tuturor acestor contestaţii, şi să se contrazică cu ceea ce ei înşişi au spus în celelalte cazuri, care toate sunt acum în rejudecare, iar cei implicaţi sunt toţi, evident, in libertate", a scris Udrea.

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a plecat din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute. A fost prinsă în Bulgaria, procedurile de extrădare fiind în derulare.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Hai Lenuto, fi barbata! Intoarce-te, faci si tu un an jumate de puscarie si esti (vezi Niculae, alta valoare a natiei). Eu zic ca merita pentru zecile de milioane furate si care nu vor mai fi recuperate.

    Dar de ce sa faca daca poate sta linistita in Grecia pina la prescriere? Ca doar nu crexeti ca Oprescu va fi extradat...

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

29 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9486
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1027
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2060
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5502
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.5444

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro