Întâlnire Iohannis-Dăncilă la Palatul Cotroceni

V.D.
Politică / 18 iulie 2018

Întâlnire Iohannis-Dăncilă la Palatul Cotroceni

Actualizare Guvern: Premierul a discutat cu şeful statului aspecte legate de preşedinţia României la Consiliul UE

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a discutat miercuri, la Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis aspecte legate de preşedinţia României la Consiliul UE, atât în ceea ce priveşte stadiul pregătirii dosarelor şi a temelor de interes, cât şi referitor la aspectele tehnice, de infrastructură şi program, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, au fost trecute în revistă priorităţile incluse în programul de lucru al preşedinţiei române la Consiliul UE şi s-a discutat pe marginea calendarului acţiunilor pe care Executivul are în vedere să le organizeze în prima parte a anului viitor.

"În context, a fost evidenţiat obiectivul României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea şi promovarea interesului comun european, la asigurarea unităţii şi coeziunii între statele membre, precum şi la reapropierea cetăţenilor de Uniunea Europeană. Prim-ministrul a prezentat, totodată, principalele obiective pe care România şi le va asuma, în calitate de viitoare preşedinţie a Consiliului UE, în raport cu o serie de dosare europene majore şi a reafirmat angajamentul Guvernului de a contribui activ pe durata mandatului la identificarea unui consens, la luarea unor decizii importante cu privire la temele şi dosarele aflate pe agendă, precum şi nevoia de a asigura un răspuns adecvat la noile realităţi şi provocări cărora Uniunea şi statele membre trebuie să le facă faţă", precizează comunicatul citat.

------

Actualizare Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă, care a avut loc astăzi, la Palatul Cotroceni, s-a încheiat după aproximativ 40 de minute.

-----

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, astăzi, la Palatul Cotroceni, cu premierul Viorica Dăncilă.

Marţi, Administraţia Prezidenţială a informat că şeful statului a invitat-o pe Viorica Dăncilă la Palatul Cotroceni pentru discuţii şi că întâlnirea cu premierul va avea loc miercuri dimineaţă.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a confirmat această întâlnire.

Executivul şi Preşedinţia au programat discuţiile pentru ora 10,30.

Ultima dată când Viorica Dăncilă a fost chemată oficial la Cotroceni a fost în luna mai, pentru consultări pe aspecte ce ţineau de politica externă, inclusiv relocarea Ambasadei României din Israel.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Tarane, Presedintele a invitat Primul Ministru

    Autor articol V.D. :) Eu nu m-as fi semnat asa .E prea riscant :) Au si traducator , consilier in gramatica , tot ce trebuie ? :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb