Investitorii americani se plâng că în România deciziile mici se iau la nivel foarte înalt

F. A.
Macroeconomie / 21 ianuarie 2010

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, la RRA, că investitorii americani sunt "foarte preocupaţi" de faptul că în România "decizii mici se iau la nivel foarte înalt" şi spune că ar fi benefică mărirea transparenţei deciziilor pentru investiţii mai eficiente, relatează NewsIn.

Vorbind, într-un interviu la Radio România, despre măsurile necesare pentru a face climatul de afaceri din România mai interesant pentru investitorii americani, Mark Gitenstein a insistat asupra reformei justiţiei. "În primul rând şi cel mai important lucru, aş spune, o reformă care deja a început şi care trebuie continuată este întărirea sistemului legal, sistemul juridic. Sunt de acord cu preşedintele, a spus că sunt 100 de milioane de euro pentru întărirea sistemului juridic. S-au cheltuit numai câteva milioane de euro şi aceşti bani au fost disponibili de multă vreme", a evidenţiat el.

Gitenstein consideră că acele fonduri trebuie folosite, în primul rând, pentru reforme, pentru modernizarea sistemului juridic şi pentru sistemul de tribunale. În al doilea rând, trebuie să fie vizată modernizarea Codului Penal şi de Procedură. "Trebuie să vă reglementaţi, să vă standardizaţi Codul Civil şi Procedural Civil, trebuie să continuaţi reformele pentru a vă face un guvern mai eficient", a menţionat ambasadorul SUA.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb