Investitorii străini susţin menţinerea TVA şi a cotei unice de impozitare

F. A.
Macroeconomie / 16 octombrie 2009

Investitorii străini susţin menţinerea impozitelor la nivelul actual, inclusiv TVA şi cota unică de impozitare, şi spun că majorarea veniturilor la buget este posibilă prin măsuri de negociere a impozitelor contribuabililor şi o colectare eficientă a taxelor şi impozitelor.

"În România, deja au crescut costurile cu 3 - 4% prin prima de risc asociată ţării. În aceste condiţii, nu ne putem gândi şi la majorarea taxelor. Există, pe de altă parte, oportunităţi ca atragerea fondurilor europene, precum şi banii de la Fondul Monetar Internaţional (FMI). Este nevoie, însă, de o coordonare mai mare", a afirmat azi Wilhelm Simons, membru în cadrul Consiliul Investitorilor Străini (FIC).

El a adăugat că un alt obiectiv al politicii fiscale ar trebui să fie predictibilitatea şi continuitatea.

"Şi alte ţări schimbă guvernele, însă cele noi respectă ceea ce a realizat guvernul anterior", a menţionat Simons.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb