Iohannis a asigurat-o pe Maia Sandu că sprijină agenda de reforme promovată de preşedintele Republicii Moldova

A.P.
Politică / 20 aprilie 2021

Iohannis a asigurat-o pe Maia Sandu că sprijină agenda de reforme promovată de preşedintele Republicii Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, la întrevederea de la Palatul Cotroceni, cu Maia Sandu mesajul ferm de susţinere pentru agenda de reforme promovată de preşedintele Republicii Moldova şi a transmis că România va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova, scrie news.ro.

"Cu această ocazie, cei doi şefi de stat au analizat stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei Preşedintelui României la Chişinău, la data de 29 decembrie 2020. Astfel, în 2021, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale şi de protecţie împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum şi o cantitate de peste 200.000 de vaccinuri, urmând ca în etapa următoare să realizeze şi donaţia celor 6.000 de tone de motorină destinată agricultorilor din Republica Moldova", arată un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Conform sursei citate, şeful statului a reiterat mesajul ferm de susţinere pentru agenda de reforme promovată de preşedintele Maia Sandu, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral şi al relaţiilor privilegiate dintre cele două state.

"Totodată, Preşedintele României a transmis că ţara noastră va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova şi a subliniat că România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, evidenţiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei de COVID-19", mai indică sursa menţionată.

Preşedintele Republicii Moldova i-a mulţumit şefului statului Klaus Iohannis pentru susţinerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemia de COVID-19.

De asemenea, preşedintele Maia Sandu a apreciat sprijinul României pentru calea europeană a Republicii Moldova, subliniind că va continua eforturile pentru implementarea agendei de reforme, în spirit democratic şi european.

"Cei doi preşedinţi au convenit continuarea dialogului bilateral la nivel înalt în vederea aprofundării cooperării pe mai multe dimensiuni, în special în ceea ce priveşte proiectele bilaterale de importanţă strategică, cu accent pe cele din domeniile energiei, transporturilor, precum şi al educaţiei sau sănătăţii. Obiectivul principal al acestei cooperări rămâne asigurarea dezvoltării sustenabile a Republicii Moldova şi conectării sale ireversibile la spaţiul european", conchide sursa amintită.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0665
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4295
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8933
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.2175

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb