Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi promulgarea legii privind votul în diaspora.
"O componentă importantă a Acordului Politic Naţional este şi angajamentul de a transpune în legislaţie măsurile necesare asigurării atât în ţară, cât şi în străinătate, a exercitării depline şi efective a dreptului de vot de către cetăţenii români. Aşadar, promulg astăzi, acum şi aici, legea care ar trebui să le asigure românilor din străinătate posibilitatea de a-şi exercita dreptul de vot fără a mai fi nevoiţi să aştepte ore în şir la coadă şi fără să se teamă că nu vor putea să voteze până la închiderea urnelor", a afirmat preşedintele.
El a cerut Guvernului, MAI, MAE şi AEP să aplice ţi să urmărească organizarea în bune condiţii a votului.
Legea privind votul în diaspora a fost adoptată în 3 iuliede Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Legea prevede prelungirea duratei de vot la trei zile - vineri, sâmbătă şi duminică - pentru românii din diaspora. Vineri se va vota între orele locale 12.00 - 21.00, iar sâmbătă şi duminică între orele 7.00 - 21.00.
Alegătorii care la ora 21:00 se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând, în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot să îşi exercite dreptul de vot. Doi membri desemnaţi de biroul electoral al secţiei de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21:00 dacă în afara sediului secţiei de votare se află alegători care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceştia au acces în localul de vot", prevede legea.
1. macar de ochii lumii
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2019, 18:44)
se zice ca sunt suficiente 2-3 0re dupa terminarea votului ca sa se completeze lipsurile.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2019, 19:47)
TRĂDĂTORULE DE TARA încă nu ți ai dat DEMISIA, încă nu ți au făcut DOSAR PENAL D. N. A. unica nu te au dus la AUSCHWITZ unde este locul tău pentru înaltă trădare de tara, pentru ȘANTAJUL care lai făcut la ROMANII DE BUNA CREDINȚĂ. Cu ce tupeu JEGOS ca și tine mai vii în fata noastră a ROMANILOR după acest REFERENDUM ai mințit poporul tot P. S. D. și ALDE sunt de vina, tot DRAGNEA e de vina. Acum nu mai ai ce inventa nu mai ai ce spune nici tu nici SLUGILE TALE care le GHEORLAIE MATELE DE Foame pentru ce ai făcut ROMANILOR ȘI ROMÂNIEI TU SUGALAU, BULANGIU, POPONAR, NAZIST, HITLERIST, FASCIST nu ai nici o scuza sa u iertare pentru ca le ai făcut în cunoștință de cauza, cu buna știința, conștient. Așadar locul tău este la AUSCHWITZ cit mai trăiești de acum încolo și dacă nu vei fi arestat PINA la alegeri sa știi ca nici interul 2 nu vei întra și nu ai sa obții nici măcar 6% cite case ai furat cu acte false ca tine ODIOSULE TIRAN.
2.1. Dumnezeule mare (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Laur în data de 23.07.2019, 22:55)
Dumnezeule mare, ce ai de vorbești așa? Nici morții daca o vezi pe strada nu îi vorbești așa?
Băieții de la Bursa : scrie mai jos când postezi sa folosim un limbaj decent, nu sunt permise mesajele cu tenta de orice natura și câte și mai câte reguli. Anonimul asta a încălcat TOATE regulile posibile și voi ați publicat totuși? Oricum, e un client mai vechi, îl recunosc după înjurături. Deci nu e prima oară când postează aceasta aberație gramaticală, și voi nimic. Sau voi postați? Că altfel nu înțeleg cum de trece.