IOHANNIS:"Ne aflăm într-un veritabil val 2 al pandemiei"

A.P.
Politică /

"Ne aflăm într-un veritabil val 2 al pandemiei"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi,înainte aparticipării la videoconferinţa cu membrii Consiliului European pe tema măsurilor privind gestionarea pandemiei COVID-19.că ne aflăm într-un veritabil val 2 al pandemiei şi observăm că se înregistrează recorduri negative la nivelul tuturor indicatorilor în majoritatea ţărilor europene, iar solidaritatea e cheia care ne va ajuta să depăşim această teribilă încercare. Conform preşedintelui, un subiect important al videoconferinţei îl reprezintă măsurile specifice legate de testare, izolare şi carantină, precum şi de strategia vaccinurilor la nivelul statelor membre. Preşedintele a precizat că va sublinia importanţa asigurării unei bune funcţionări a Pieţei Unice şi a liberei circulaţii în cadrul Uniunii Europene, precum şi necesitatea creşterii finanţării disponibile în cadrul Instrumentului pentru Sprijin de Urgenţă, pentru a permite sporirea surselor de aprovizionare cu vaccinuri, potrivit News.

"Peste doar câteva minute voi participa la reuniunea membrilor Consiliului European, în format de videoconferinţă. Vom avea periodic astfel de reuniuni pentru a analiza răspunsul UE la pandemie. Ne aflăm, din păcate, într-un veritabil val doi al pandemiei, iar dacă ne uităm la cifrele raportate zilnic, observăm că se înregistrează recorduri negative în majoritatea ţărilor europene. La nivel european, efortul reducerii curbei infectărilor trebuie să fie unul colectiv. Solidaritatea este cuvântul de ordine şi, cred eu, cheia care ne va permite să depăşim această teribilă încercare.", a afirmat preşedintele.

În opinia sa, schimbul de informaţii şi bune practici între statele membre trebuie accelerat şi este nevoie, în continuare, de o coordonare sporită în multe domenii, precum şi de măsuri urgente pentru a răspunde adecvat la noul val al pandemiei.

"În această seară vom aborda elemente relevante din perspectiva gestionării coordonate a pandemiei de COVID-19, cu accent pe stadiul achiziţionării de medicamente necesare tratamentului, procesul de achiziţie de vaccinuri, strategiile de testare, recunoaşterea reciprocă a testelor, abordarea privind carantina şi urmărirea contactelor transfrontaliere. Eu mi-am propus să subliniez, în faţa partenerilor europeni, importanţa asigurării unei bune funcţionări a Pieţei Unice şi a liberei circulaţii în cadrul Uniunii Europene", a explicat Iohannis,

El a mai precizat că se va discuta despre necesitatea asigurării de rezerve adecvate şi suficiente de medicamente şi echipamente medicale în toate statele membre.

"Avem experienţa primului val, când achiziţionarea acestora a fost extrem de dificilă şi, până la urmă, foarte costisitoare, şi acum trebuie să luăm toate măsurile necesare pentru a evita o situaţie similară. Soluţii sunt, şi le voi reaminti şi în cadrul reuniunii, mă refer la rezervele de stocare RescEU, cum se numesc, şi achiziţiile comune, care s-au dovedit deosebit de utile. Un alt subiect important al videoconferinţei din această seară îl reprezintă măsurile specifice legate de testare, izolare şi carantină, precum şi de strategia vaccinurilor la nivelul statelor membre", a precizat Iohannis.

Preşedintele consideră că este absolut necesară o abordare unitară la nivelul tuturor ţărilor din Uniunea Europeană, prin convenirea unor criterii şi instrumente comune în ceea ce priveşte recunoaşterea reciprocă a rezultatelor testelor.

"Cu privire la vaccinul anti-COVID-19, odată ce va deveni disponibil, sperăm cât mai repede, el va fi furnizat către toate statele membre. Este însă nevoie - şi voi sublinia acest lucru - de creşterea finanţării disponibile în cadrul Instrumentului pentru Sprijin de Urgenţă, pentru a permite sporirea surselor de aprovizionare cu vaccinuri", a subliniat Klaus Iohannis.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Ce e VAL ca valul treceeee. ...bingooo !!!!

    De acest val se vorbeste din luna martie. Nu e nimic nou. Daca stand acasa nu am reusit sa stopam infectarile acum este oare posibil?. Atunci se lauda Dl.Iohanis ca Guvernul Orban a oprit raspandire virusului. Acum ore de ce nu este in stare de asa ceva? Poate a obosit.

    1. Plăvanul a obosit sau a făcut indigestie de la cât rahat mănâncă (citeşte) în fiecare seară de pe promter la tv.

    Jawohl, Plavane! "Ne aflăm într-un veritabil val 2 al Pande-escrocheriei si Pande-hotiei voastre"! Stim, stim: masca, distanta, spalatul pe maini pt noi, pulimea, in timp ce voi, PNLeprele, cu mega-spagile si mega-comisioanele din banul public!

    1. corect

      sa le stea in gat toate spagile si comisioanele "facute" cu ocazia pandemiei! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

02 Dec. 2020
Euro (EUR)Euro4.8721
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0434
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4931
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3981
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.9394

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie