Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat astăzi că nu consideră o idee bună posibilitatea ca certificatul de vaccinare anti-COVID-19 să fie folosit pentru o circulaţie mai uşoară a cetăţenilor europeni, arătând că astfel s-ar crea un cadru de discriminare, relatează Agerpres.
"Personal, nu consider că asta este o idee bună. Prin asta s-ar crea un cadru de discriminare care este, pur şi simplu, inacceptabil. Eu sunt de părere că trebuie să existe un certificat de vaccinare şi acest certificat va exista şi la noi, însă el trebuie folosit pentru motive medicale. Persoana care primeşte un certificat ştie când a primit prima doză de vaccin, i se scrie acolo când va primi a doua doză de vaccin şi aşa mai departe. Deci, sunt date importante pentru medicul de familie, pentru medicul curant sau pentru oricine dacă persoana ajunge, de exemplu, la urgenţe. Însă, să folosim aceste certificate de vaccinare ca să împărţim populaţia Europei în două, cei care au fost deja vaccinaţi şi cei care încă nu au fost vaccinaţi, nu mi se pare un lucru bun", a spus Iohannis într-o conferinţă de presă.
El a fost întrebat cum vede faptul că Grecia promovează, în contactele cu Comisia Europeană, cu celelalte instituţii europene, dar şi cu alte state membre, ideea de a crea un certificat unic european ca o dovadă de vaccinare pentru cetăţeni, astfel încât europenii să poată circula mai uşor cu acest certificat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2021, 19:48)
In sfarsit a iesit un specialist in vccinare sa ne lamuresca de ce este nevoie sa dam curs idemnurilor din aceasta campanie.
2. Certificat ???
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2021, 19:55)
E digital ??????
3. Salamul de Sibiu!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 12.01.2021, 19:56)
Nu credeam vreodata ca o sa-mi auda urechile, ceva corect si bun spus de Plavan! Dar iata ca s-a intamplat, pt ca acum Pavanul are perfecta dreptate, ceea ce inseamna ca a gandit si el o data liber, necitind din fisele de parcurs pe care le primeste periodic de la ambasadorii si papusarii straini! Bineinteles, ca o sa retracteze cat de curand ceea ce a spus, dar apreciez faptul ca scos ceva uman din el, ceea ce este chiar o performantza pt un Robot alogen!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Vali în data de 13.01.2021, 00:31)
eu am mai zis ca Iohannis reprezinta bine si foarte bine interesele romanilor, dar nu multi m-au crezut
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 13.01.2021, 00:55)
Bai Vali, asta e ca o picatura de apa dulce in Oceanul de dejectii ale Plavanului!
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de Vali în data de 13.01.2021, 01:25)
Nu Vlad, e nevoie de mai mult echilibru in evaluare.
Eu l-am urmarit si nu lucreaza impotriva Romaniei ci pentru Romania.
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 13.01.2021, 02:06)
Cine , mai Vali? Ala care-i vindea in Vest pe copiii amarati romani, ca pe niste saci de cartofi?? Lucreaza Plavanul pt Romania, tot asa cum lucrezi tu pt extraterestrii! O sa te convingi si tu pana la urma, mai Vali, ca Plavanul lucreaza doar pt bunastarea lui si pt ingroparea Romaniei si a romanilor !
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2021, 20:45)
ca pe timpul evreilor incepe segregarea....
Vaccinatii si nevaccinatii.... asa politica... asa sistem militienesc...
Nu mai mira daca se starneste o revolutie pe undeva prin europa sau prin jurul ei!
semnat comenturi "cretine"
4.1. Altul care (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2021, 22:44)
a vazut lista lui Schindler si crede ca stie ce s-a intamplat...
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Vali în data de 13.01.2021, 00:34)
ideea apartine Greciei - si asta pentru ca veniturile din turism la ei sunt de 12-13% din PIB
ce inseamna asta?
vine virusul (de la turisti straini) , iar face un val de infectari, iar apare lockdown, iar le pica veniturile din turism grecilor - asta e ratiunea din spatele pozitiei Greciei (si eu ii inteleg , incearca si ei sa isi vada interesul).
Problema e ca aceasta idee va rupe si va face praf tot ce inseamna idee de unitate, libera circulatie si comunitate europeana.
Noi si noi ziduri se ridica intre europeni.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2021, 20:54)
MARS CRIMINALUL E, W. C. UL. PUBLIC AL GAY LOR DE LA BRUXELLES DE 8 ANI DE ZILE ÎȚI SUPORTAM JUGUL TĂU SATANIST, ANTI CRIST, HITLERIST, NAZIST, FASCIST. DUPĂ CE NE AI VINDUT TARA ȘI NE AI TRĂDĂT LA IUBIȚII TAI SUGALAU LE, BULANGIULE, POPONAR UL E NE AI DISTRUS ECONOMIA, NE AI ÎMPRUMUTAT PESTE 20 DE GENERAȚII DUPĂ NOI CE SA VEZI ACUM TE TRECE UN SENTIMENT DE MILA PENTRU POPORUL ASTA NEVINOVAT CARE LA I SCHINGIUIT FĂRĂ MILA CRIMINALUL E. AI CREZUT CA ACEASTA BĂTAIE DE JOC DUREAZĂ LA INFINIT NOI AM SUFERIT DAR CE SA VEZI ȚI AU VENIT MUSTRĂRILE DE CONȘTIINȚA. TU TE AI SIMȚIT CONFORTABIL CIND AI ORDONAT MASACRUL DE LA COLECTIV. TU TE AI SIMȚIT CONFORTABIL CIND NU AI VRUT SA SEMNEZI MĂRIREA ALOCAȚIILOR LA NEVINOVĂȚII COPII ȘI TERMINAȚII PENSIONARII CARE AU MUNCIT O VIATA ÎNTREAGA NU AU FURAT ȘI DISTRUS TARA ȘI ECONOMIA EI CA TINE. ȚI AM SPUS DE MULT CA VINE O VREME ȘI VEI RĂSPUNDE ÎN FATA LUI DUMNEZEU CRUD ULE TIRAN. SA TE CULCI ȘI SA TE TREZEȘTI ÎN PLIN SUL COPIILOR CARE SA U CULCAT FLĂMÂNZI ȘI SA U TREZIT FLĂMÂNZI DIN CAUZA TIRANIEI TALE CA TVA LENE SA U REA VOINȚA SA DAI O SEMNĂTURA CA SA ȘI PRIMEASCĂ DREPTURILE LEGALE. SUNT NEVINOVĂȚII COPII ÎNGERAȘII NU AU GREȘIT CU NIMIC DAR AU AVUT GHINION PENTRU A UN TIRAN CRUD FĂRĂ SCRUPULE IA NEDREPTĂȚIT. DRAGA REDACȚIE BURSA FACI FOARTE BINE SA NU ȘTERGI ACEST MESAJ CA POATE ÎL VA CITI TOATĂ TARA ȘI VA AJUNGE ȘI LA URECHILE ACESTUI SATANIST, HITLERIST, NAZIST, FASCIST, CRUD TIRAN FĂRĂ SCRUPULE. VA MULȚUMESC.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2021, 22:37)
foarte bine domnule presedinte, felicitari, nici eu nu cred ca e o idee buna crearea de carduri care certifica o diferenta sau alta
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de Vali în data de 13.01.2021, 00:36)
segregarile de acest gen sunt o incalcare a ideii de europenitate si comuniune
7. Interesează pe cineva?
(mesaj trimis de Cristian în data de 13.01.2021, 04:32)
Interesează pe cineva ce crede, considera sau dorește Iohannis sau doar faptele concrete?
Da cineva doi bani pe ce crede Iohannis că se va întâmpla sau nu se va întâmpla?
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de Vali în data de 13.01.2021, 10:20)
da, pe mine ma intereseaza si pe toti romanii.
El reprezinta Romania in afara si e mediator inauntru.
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2021, 08:14)
Politistul bun ,politistul rau.Joianis are agenda scrisa.