IOHANNIS: "Premierul are tot dreptul să schimbe echipa când crede că lucrurile pot merge mai bine"

J.P.
Politică / 9 iulie 2021

"Premierul are tot dreptul să schimbe echipa când crede că lucrurile pot merge mai bine"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că premierul este responsabil pentru buna funcţionare a Guvernului şi are tot dreptul să schimbe echipa când crede că lucrurile pot merge mai bine, conform Agerpres.

"Cred că este bine să vedem lucrurile într-o notă realistă, Guvernul are tot sprijinul partidului şi are tot sprijinul coaliţiei din care a rezultat, iar dacă premierul a considerat că este necesară schimbarea unui ministru înseamnă că a făcut o evaluare şi ştie ce face. Premierul este cel care ştie cum funcţionează Guvernul şi până la urmă premierul este responsabil pentru buna funcţionare a Guvernului. Are tot dreptul să schimbe echipa când crede că lucrurile pot merge mai bine", a spus şeful statului, înainte de participarea la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Sofia.

Şeful statului a fost întrebat dacă Guvernul mai are sprijinul PNL, în contextul unei rupturi dintre premier şi partid în cazul remanierii lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru de Finanţe.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Ca o confirmare la ce am postat eu mai jos despre sustinerea de catre MOLAH a lui VASALICA,Spalatorul de Vase,iata ca se confirma de la Palat.Saraca tara Bogata ajunsa pe mainile unor GOLANI.!

    1. Da , să plece golanii !

      Să vină fetele noastre deștepte și cinstite : veorica , olguța , carmen , sevil, plumb și preacinstita pintea.... 

      Mai bine cu deștepții la paguba, decât u prostii la câștig, adică ioha și Catu.!

    draga mister

    plecand de la mareata afirmatie "Cred că este bine să vedem lucrurile într-o notă realistă, Guvernul are tot sprijinul partidului şi are tot sprijinul coaliţiei din care a rezultat" pune in lumina o noua fata a presedintiei! 

    pai daca ar fi facut asta orbanel ieseai la rampa si dai comunicate! 

    ti-ai data arama pe fata daca mai era nevoie ref la pisisca asta cheala pe care acum o sustii fatis! 

    adica sunteti un partid de tot kkatul daca aveti parghii de conducere care trec prin sistemul vostru emotional iar componenta logica este ca si inexistenta! 

    de coalitie nici nu amintesc pt ca este o politie de interese, nu coalitie, in care fiecare trage spuza pe turta sa> 

    asta nu inseamna ca si reuseste! 

    mai sasicule, as vrea sa stiu IN MOD OFICIAL care este pozitia ta fata de indatorarea fara precedent a tarii in care deficitul bugetar creste de la o zi la alte in conditiile in care conf afirmatiilor pisicii chele economia nationala bubuie!?! 

    INCA NU BUBUIE DAR NICI MULT NU MAI ARE!!!! 

    SUNTETI CEA MAI LAMENTABILA GASCA DE GOLANI CARE MANUIESC BUTOANELE CU CELE MAI JOSNICE IDEALURI!!!

    sa va stea in gat toata agoniseala obtinita pe aceasta cale! 

    1. Acum are premirul dreptul ca doar este guvernul meu

    PE CINE MAI DAI VINA CRIMINAL ULE ÎN SERIE, SATANIST ULE, TRĂDĂTORUL E DE TARA, W. C. ULE ALE GAY LOR DE LA BRUXELLES, HITLERIST ULE, ODIOS ULE TIRAN, MONSTRULE. TE SIMȚI ACUM CON FORȚAȚI ACUM DE CIND EȘTI PUS PREȘEDINTE DE 8 DE ZILE DE IUBIȚII TAI DE LA BRUXELLES. AI PUS SLUGA TA ORANGUTAN UL DIN GREȘEALĂ NEAVORTAT CI(KA) TU SA ÎMPRUMUTE TARA PENTRU ÎNCĂ 20 DE GENERAȚII DUPĂ NOI ȘI SA NU DAȚI ALOCAȚIILE LA NEVINOVĂȚII COPII, SI PENSIILE LA CINSTIȚI ȘI CORECȚI PENSIONARI, DAR TEAI FĂCUT ABONAMENT SĂPTĂMÂNAL DIN ACESTI BANI CA SA TE PLIMBI ȘI SA I VIZITEZI SĂPTĂMÂNAL ȘI SA LE SUGI PULELE CA SA TE LASE MAI DEPARTE PREȘEDINTE. FETITA STEARPA CARE EȘTI ȘI MAȘINA DE SPĂLAT ȘI SUPT PULELE GAY LOR DE LA BRUXELLES SA NU UIȚI CA ACEASTA NU VA DURA O VEȘNICIE ȘI CA TE VA AJUNGE ACEST GENOCID CARE ÎL FACI ÎMPOTRIVA NE VINOVAȚILOR COPII ȘI PENSIONARI ÎMPREUNĂ CU GUVERNUL TĂU CRIMINAL ÎN SERIE, SATANIST, HITLERIST MUIST, L, G, B, TEST ȘI NU VEI SCĂPA DE PEDEAPSA LUI DUMNEZEU. TOT DRAGI EA, SI P. S. D. UL E DE VINA. TE BUCURI CIND NE FACI ATITA RĂU FĂRĂ LIMITE DAR ÎȚI VA VENI ȘI ȚIE SCRISNIREADINTILOR ÎN VECI. HA, HA, HA, GHINION.

    1. Ce ghinion pe tara asta sa avem numai hoti la conducere,hoti de flota ,de case,de paduri oare cemai urmeaza

      Doamna pintea ce a condus ,, sănătatea" nu a furat....a primit....

    O alta mostra de "echidistanta politica" a Plavanului, cu care suntem obisnuiti de 7 ani de zile! Pt Dulap nu mai e suficient doar "Guwernul meu", ci vrea si "premierul meu", "Parlamentul meu", "statul meu", etc!

    1. Bucureștiul a fost înființat de Țepeș în 1459 ! Acum pe tronul țării e un sas ! Intolerabil !

      Nu găsești? 

      Tu nu?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb