IOHANNIS: "România va rămâne un aliat credibil al NATO şi un pilon de stabilitate şi securitate"

J.P.
Politică / 4 septembrie 2020

"România va rămâne un aliat credibil al NATO şi un pilon de stabilitate şi securitate"

România va rămâne un aliat credibil al Alianţei Nord Atlantice şi un pilon de stabilitate şi securitate, în contextul provocărilor şi ameninţărilor existente, a transmis, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, în mesajul adresat cu prilejul aniversării a cinci ani de la înfiinţarea Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est şi a Unităţii de Integrare a forţelor NATO pe teritoriul României, conform Agerpres.

Mesajul a fost prezentat de consilierul de Stat Mihai Şomordolea în cadrul ceremoniei oficiale organizate cu această ocazie.

"Apartenenţa României la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană, precum şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii asigură ţării noastre integrarea într-un mediu de securitate stabil. Totodată, prin valorile pe care le promovează şi care sunt asumate fundamental de societatea românească, NATO a contribuit şi la conturarea identităţii noastre ca naţiune liberă şi democratică", a afirmat Iohannis în mesaj.

Şeful statului a menţionat că apărarea colectivă aliată înseamnă conştientizarea faptului că securitatea fiecărui stat poate fi asigurată mai eficient împreună decât separat.

"În planul apărării colective şi al întăririi posturii de descurajare şi apărare a Alianţei pe Flancul Estic, înfiinţarea, în urmă cu cinci ani, a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) şi a Unităţii de Integrare a Forţelor NATO (ROU NFIU) a reprezentat un moment decisiv. Activitatea acestor unităţi multinaţionale pe teritoriul României şi integrarea lor în structura de forţe a NATO demonstrează solidaritatea statelor membre. Apărarea colectivă aliată înseamnă astăzi, mai mult decât oricând, conştientizarea faptului că securitatea fiecărui stat poate fi asigurată mai eficient împreună decât separat. Aceste două entităţi Aliate de comandă şi control, care au atins nivelurile optime de operaţionalizare, aduc o contribuţie naţională esenţială la implementarea Planului de Acţiune pentru ridicarea capacităţii de reacţie a Alianţei", a mai arătat Iohannis.

El a mai transmis că România a adus o contribuţie substanţială la consolidarea arhitecturii de comandă şi control a NATO în zona Mării Negre.

"Îndeplinirea integrală şi la termen a obiectivelor asumate dovedeşte pragmatism, angajare, coerenţă şi hotărâre din partea României şi arată angajamentul solid al ţării noastre pentru dezvoltarea mecanismelor de securitate şi apărare colectivă. Cele două structuri de comandă-control reprezintă o prezenţă vizibilă, dar defensivă a NATO pe teritoriul ţării noastre, cu rolul de a facilita dislocarea rapidă a forţelor aliate în regiune şi de a asigura conexiunea între forţele aliate şi cele naţionale, inclusiv prin planificarea şi derularea de exerciţii multinaţionale şi a altor forme de pregătire în comun. De asemenea, România a adus o contribuţie substanţială la consolidarea arhitecturii de comandă şi control a NATO în zona Mării Negre prin operaţionalizarea Brigăzii Multinaţionale (MN-BDE) şi prin constituirea Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (HQ MNC-SE), demonstrând, încă o dată, angajamentul solid al ţării noastre pentru dezvoltarea mecanismelor de securitate şi apărare colectivă, conform angajamentelor asumate de statele membre la Summiturile Alianţei", a menţionat preşedintele.

Şeful statului a subliniat că ţara noastră va rămâne un aliat credibil şi un pilon de stabilitate şi securitate.

"Cu prilejul aniversării de astăzi, le mulţumesc tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în aceste unităţi de elită şi le urez mult succes în continuare! Vă asigur că ţara noastră va rămâne un aliat credibil şi un pilon de stabilitate şi securitate, în contextul provocărilor şi ameninţărilor existente. La mulţi ani!", a mai transmis Iohannis.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. ""GLUMETUL",de la cotroceni,bolnav de lene,ne-a asigurat prin consilierul sau "MOTOTOLEA",ca noi ca tara stam foarte bine la aparare ,iar romanii pot dormi linistiti intrucat NATO,vegheaza la linistea noastra.In mesajul sau transmis de "MOTOTOLEA","GLUMETUL" a uitat sa le spuna romanilor ca "linistea",le este asigurata contra unor miliarde de euro care se duc la "PROTECTORII" nostri care in cazul in care romania ar fi atacata,pana ce ar ajunge cei care ne protejeaza tara,nu ar mai exista.Daca ne uitam in jurul nostru,ungaria,bulgaria,serbia si chiar moldova isi tin fortele armate in tarile lor,nu cotizeaza aiurea cu miliarde de euro,sunt peste romania la nivel de trai,venituri ale populatiei,iar armatele lor,sunt mai bine dotate ca si cea romana.Bani de salarii,pensii,alocatii,sanata te si invatamant nu sunt,in schimb,"guvernul "glumetului",achizitioneaza de zor pe miliarde harburi care cica ii vor face praf pe eventualii agresori.EU,cred ca acest comunicat,i-a fost scris "glumetului" de ofiterul SPP care il insotea azi in drum spre sibiu unde el se grabea sa prinda ciorba calda.Bravos natiune.!

    1. Ungaria cu certitudine ,dar Bulgaria,Serbia si mai ales Moldova peste România ca nivel de trai? Si te consideri deștept?

    Ce spui tu acolo, Plavane? Ca "NATO a contribuit şi la conturarea identităţii noastre ca naţiune liberă şi democratică"?? Adica, natiunea asta care vietuieste dintotdeauna pe aceste meleaguri si are de 2 milenii o identitate crestina, are nevoie sa-i contureze NATO o alta identitate?? De o noua identitate ai avea in schimb tu nevoie, care sa le eclipseze pe cele de astazi: de tradator al neamului, de hot de case si de vanzator de copii romani!

    1. Ai reapărut tenebrosule? Pai fără NATO ai avea salariu 50 de ruble! De fapt, tu nu ,tu ai primi o funcție de la răsărit pentru serviciile oferite până acum!

      Proasta a fost ma-ta, dar mai prost a fost organul care a stat la curul ei! Si asta se vede cel mai bine in ce a iesit: un Anonim oligofren si onanist!

    Domnule Presedinte,

    Ca Presedinte al Romaniei aveti rolul de a veghea la respectarea Constitutiei acestei tari.  

    Legea 223/2015 a fost falsificata la 11 dec 2015 si de la 1 ian 2016, militarii in rezerva si retragere isi primesc drepturile de pensie conform acestui fals. In calitate de presedinte aveti datoria sa puneti capatt acestei incalcari a Constitutie Romaniei.  

    Obligati autoritatile in drept sa respecte legea 223/2015 emisa de parlament, care este atestata  

    ca autentica si legal emisa si care a intrat in vigoare la 1 ian 2016, asa cum a fost promulgata de d-voastra si cum a fost publicata in M. Of. 556/27 iul 2015. 

    Falsa lege Ciolos din 11 dec 2015, de care fac uz autoritatile in relatia lor cu militarii Armatei Romane in rezerva si retragerea nu are sermnaturille cerute de L. 24/2000 (republicata 2010) , nu contine atestarea autenticitatii si nici atestarea legalitatii adoptarii ei, nu a fost promulgata si nici publicata in M. Of.  

    Puneti domnule ordine in privinta acestei legi ca este de rasul lumii.

     

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0665
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4295
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8933
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.2175

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb