Iohannis va participa la evenimentele dedicate Centenarului la Paris

E.A.
Politică / 30 octombrie 2018

Klaus Iohannis (Sursa foto: Twitter)

Klaus Iohannis (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, pe 10 şi 11 noiembrie, la Paris, la o serie de evenimente dedicate Centenarului Armistiţiului care a pus capăt ostilităţilor din Primului Război Mondial, informează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului va fi prezent, alături de liderii ţărilor beligerante din Primul Război Mondial, precum şi de cei ai ţărilor care au sprijinit efortul de război, la Arcul de Triumf, unde va avea loc ceremonia Centenarului Armistiţiului.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa şi la deschiderea Forumului de Pace de la Paris, o iniţiativă a preşedintelui francez, Emmanuel Macron, care îşi propune să genereze proiecte concrete în spiritul multilateralismului şi al cooperării contemporane, în sprijinul păcii.

De asemenea, cu ocazia vizitei la Paris, şeful statului se va întâlni cu studenţi, masteranzi şi doctoranzi români din regiunea pariziană implicaţi în cercetarea ştiinţifică, potrivit Agerpres.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea, organizată la Ambasada României la Paris, este dedicată contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii în Anul Centenarului Marii Uniri.

Participarea preşedintelui Iohannis la evenimentele dedicate Centenarului Armistiţiului are loc la invitaţia omologului său francez, Emmanuel Macron.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb