IOHANNIS: "Votul este cel mai puternic instrument aflat la îndemâna cetăţeanului"

A.P.
Politică / 4 decembrie 2020

"Votul este cel mai puternic instrument aflat la îndemâna cetăţeanului"

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, vineri, un apel privind prezenţa la vot, arătând că votul este cel mai puternic instrument aflat la îndemâna cetăţeanului, scrie Agerpres.

"Peste numai două zile suntem aşteptaţi la urne pentru a decide direcţia în care va evolua ţara noastră în următorii patru ani. Într-o democraţie veritabilă votul este cel mai puternic instrument aflat la îndemâna cetăţeanului. Pe 6 decembrie folosiţi cu înţelepciune această putere uriaşă, fiindcă miza este una de-o importanţă covârşitoare. Alegeţi cu responsabilitate, cu gândul la prezent, dar şi la modul în care va arăta România de mâine. (...) Vă îndemn, aşadar, să veniţi în număr cât mai mare la urne şi să vă faceţi auzită vocea", a spus şeful statului, într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.

Opinia Cititorului ( 27 )

  1. Daca tinem cont de de faptul ca Plavanache face referire la "doctrina lui Stalin": nu conteaza cine si cum voteaza, ci cei care numara voturile", ce va fi aplicata si la aceste alegeri de catre Sistemul securist din Romania, prin unealta lui, numita STS,  coroborat cu atitudinea de turma de oi credula, ignoranta si directionata(de catre mass-media) spre neomarxism,  a populatiei tarii(popor nu mai suntem demult), atunci ne putem face o idee clara asupra faptului ca astazi, "doar fraierii voteaza, iar smecherii beneficiaza intotdeauna de rezultatul favorabil al votului" ! 

    1. Ce pertinenta opinie....! Vlade mai ascute si tu ceva....poate de prin pantalonii aia rupti in dos.

      Dragi Romani.Credeti ca Romania este o "Tara normala"? Daca da,priviti GENOCIDUL din actuala guvernare prin imaginile de la Spitalul din Resita.Romani,lasati sa moara cu zile la fel ca in lagarele naziste de exterminare a unor oameni nevinovati.Oare Romania este stat de drept,sau un stat in care dictatura,omoara oameni cu buna stiinta.Ministru sanatatii,un cascador al rasului,zice ca acei oameni ereau nebuni. Nu nebunule,voi cei care conduceti azi tara sunteti nu numai nebuni dar si cinici!

      Hitleristii,iau URAT pe evrei si stim cati au fost ucisi cu sange rece de catre Hitler.In Romania,actualii conducatori,urasc de moarte PSDisti,pe care ei spun ca trebuie exterminati,adica sa dispara. De la inceputul epidemiei de coronavirus,Spitalul care a salvat cele mai multe vieti,a fost si este Matei Bals,condus de catre Prof. dr. Streinu Cercel.Si ca sa vedeti pana unde merge ura acestor guvernanti impotriva PSD si pana la urma impotriva Romanilor,ieri,ca un facut,tremoficarea care aduce caldura inspitalul matei Bals,a cedat,la fel ca si in Spitalul Colentina.De ce? Pai sunt conduse de catre doi membrii PSD,si ca sa le arate romanilor ca PSDistii trebuie exterminati,nu conteaza ca in cele doua Spitale(exceptionale),sunt romani cu sutele,sa moara si ei,numai ca sa aratam,cat de rai sunt PSDistii.Iata Romani,ce va astepta dupa 6 decembrie,umbra mortii se v-a abate peste toate spitalele,unde vor fi conduse de PSDisti.Nu conteaza ca vor muri OAMENI,sa guvernam noi ca un alt regim totalitar,descris la inceputul comentariului!

      Tu inseli, mai anonimule cretin, daca crezi ca eu sunt ca tine si ca tac-tu, care va lasati intentionat gaurica deschisa in dosul pantalonilor, ca sa fiti penetrati pe la spate! Familie de bulangii ce sunteti!

    Corectam:

    Psihologia manipularii maselor de oameni este cel mai puternic instrument! 

    Votul este o iluzie ce se supune ciclului uzurii... votul este o iluzie ce da sansa altui salvator sa ocupe locul persecutorului ca in timp sa devina si ei persecutor in perceptia victimei ce i-a acurdat incredere. 

    Triunghiul comportamental :victima - persecutor - salvatort... 

    1. Cam ce ai zis face parte dintr-o melodie in care unora le place sa fie flagelati iar altora sa flageleze. Triunghiul descris este doar paralel cu baza.

    "Alegeti cu gandul la prezent!" Chiar e bun acest indemn pentru cei care vor veni la vot, precum si pentru ceilalti care nu au luat inca o decizie daca sa iasa din casa sau nu.

    Pentru multi numai actul de a sta la o coada la sectia de votare cu masca FIAREI pe mufa e un argument declansator de depresie si nu se mai duc la vot.  

    Daca lumea ar vota cu gandul la prezent si numaratoarea ar fi corecta, nu ar iesi PNL in vecii vecilor cu mai mult de 5% la aceste alegeri.  

    1. Mufat sau nemufat bah Cristiane, eu iti zisei demult ca dau o iostea-n gardul politicienilor. Pe cine dreaqu mai chemi tu la vot cind la toti le vine a vomita peste toate buletinele de vot cind vad ce cloaca de hoti sint trecuti acolo ?

      Mai conteaza daca esti cu gandul la prezent ? mai bine du-te la una mica si gata ! 

      corect

    votez PSD fiindca nu am mentalitatea germanului, nici a ungurului , nici a englezului , nici a americanului ,nici a japonezului, nici a australianului, nici a mexicanului , nici a italianului , nici a spaniolului , nici a grecului , nici a francezului, nici a austriacului , nici a elvetianului , nici a suedezului, nici a polonezului ,nici a finlandezului , nici a olandezului ...nu vreau amestec in treburili mele mintale setate de Moskva (12 milioane locuitori )si Beijing cu 21.54 milioane de cetateni ce stau cuminti si aliniati intr-o capitala si fiindca nu mai au loc la ei acolo in - cat e Rusia si China de mare si trebuie sa le facem noi loc aici in Romania sa ne explice cum au facut ei marele zid chinezesc si toate realizarile lor marete cu munca salariata fara nici o executie (bugetara) in intrecerea lor socialista de care se bucura si parlamentarii nostri si merita pe deplin sa se lafaie in Casa Poporului construita cand un paranoic ambitionat de securitatea supravietuitoare si astazi rupea de la gura poporului. Votez PSD si toti securistii fiindca vreau sa raman un imbecil si daca imbecili vor fi majoritari eu nu voi avea nici o problema.

    1. Votez PSD si toti securistii fiindca vreau sa raman un imbecil si daca imbecili vor fi majoritari eu nu voi avea nici o problema. -----> si eu care credeam ca sint singurul anonim normal !!!

      din punct de vedere psihiatric , nu exista om sanatos...fiecare are mici "scapari" ce ies din normalitatea ce este acceptata si "votata "de majoritate (specialisti,grupuri , colectivitati , regiuni, natiuni )

      problema incadrarii in acea normalitate "setata" de majoritate - revin celor ce au obligatia ca cei ce nu se incadreaza nici in "normalitatea votata de ei " sa poata avea sansa sa fie "recuperati" intr-un sistem bine structurat si setat sa amelioreze si nu sa agraveze starea de anormalitate .."primum non nocere"  

      la modul cel mai serios : este foarte grav sa avem probleme de perceptie si sa cautam sa ne protejam si sa persistam in "prostie" ...iti trebuie ceva inteligenta sa-ti dai seama cand esti prost dar nici sa dai in "culmea prostiei" ..."sa faci pe prostul si sa ramai asa" 

      rezulta ca PSD daca castiga alegerile va decreta imbecilitatea ca ceva firesc ca si pana acum .logic ..dar decat sa fiu imbecil si sa fiu "tovarasul" imbecililor , mai bine sa am probleme cu imbecilii.

      Votez PSD cu ambele maini.. numa sa nu iasa partidul de kkt a lu Iohannis si anume PNL, niste slugi odioase.

      Nu ca ceilalti sunt mai buni dar.. cine a inchis lumea in case ca pe ultimii sclavi, cine a vandut tara la imperialisti ??? 

      Tov .iohanis are dreptate,o sa mergem la vot si o sa votam ghici pe cine....

      e dreptul tau sa votezi cum vrei si cu doua maini si cu doua stampile pe buletin , nu poti fi tu mot cu tovarasii ce li s-a urcat la cap sa fie ei puterea ca in opozitie nu stie sa faca opozitie ci teroare...si decat teroare si foame mai bine ii votati voi sa stea si impaiati la putere ca tie ti-au pregatit cement , dar nu sa faca la tine statuie sa o masoara cainii cu pecioru ci sa te toarne la 3 m smecheri daca le mai faci campanie de tot kktul asa neinformat si nepregatit ..turnatoriii l-a dat in primire pe dadi si pe altii , asa ca s-a lins pe bot acum, asa ca e mai bine asa ...mergi la vot si mucles ca stie baietii ce tre sa voteze, nu o mai arde tu in buze ca nu esti tu facut de combinati

      kra/kra/kra

      Imbecil esti ca votezi cu tortionarii pnl

    sa ma pis pe el de vot.

    Daca nici acum in fata unei situatii EXCEPTIONALE PENTRU ROMANIA nu ne TREZIM SI TRATAM TOTUL

    CU BASCALIE atunci ne meritam SARACIA. EU VOTEZ PNL ,MACAR SUNT COERENTI. 

    1. Cu cat te platesc pnl istii

      Coerenți în prostie și ticăloșie.

      Mai sunt și alții proști și ticăloși. Dar măcar nu sunt coerenți în aceste două calități. 

    votez cu mana la nas psd . a vota pnl , inseamna sa-mi trag un glont in cap , de buna voie . partid mai lacom la furat ca pnl , doar usr sa fie , ca-s flamanzi . afacerile cu oameni bolnavi in pandemie sint garantate de mafia pnl . privatizarea sanatatii , tot mafia pnl .

    ... CU LISTE IMPUSE..????.

    s-a vazut la referendumul lui petrov , cat de puternic este acest instrument . 7 milioane , au votat impotriva lui Satan , si ne-am trezit tot cu el , ba , ne-a mai luat si la misto , ca , v-am ciuruit . totul se face cu complicitatea psd , care pur si simplu , nu face nimic .

    În orb dacă-s liste,altfel cum ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0665
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4295
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8933
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.2175

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb