ION ŞTEFAN:"PNDL 1 şi 2 nu a fost verificat până în noiembrie 2019"

C.B.
Politică /

Ion Ştefan

Ion Ştefan

Ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, acuză că lucrările de investiţii efectuate prin programele PNDL 1 şi PNDL 2 nu au fost niciodată verificate în ceea ce priveşte realitatea în teren. Stefan anunţă că a oprit de la plată lucrări în valoare de 500 de milioane de lei pentru care fuseseră emise cereri de decontare în condiţiile în care investiţiile erau fie complet neefectuate, fie realizate doar parţial.

Raportul de audit financiar făcut de Curtea de Conturi la Ministerul Dezvoltării arată că ministerul nu a verificat exactitatea şi realitatea situaţiei din teren cu privire la lucrările efectuate "motivând existenţa unui număr redus de personal şi volum mare de muncă", a declarat ministrul Dezvoltării, luni seară, la Digi 24.

"Cu alte cuvinte, PNDL 1 şi 2 nu a fost verificat până în noiembrie 2019. S-au derulat miliarde de lei (...) şi aceste lucrări nu au fost verificate niciodată. Ar fi trebuit să controlăm aceste lucrări. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat. De când am ajuns în fruntea ministerului am format echipe mixte cu membrii Corpului de Control, am făcut aceste controale. Dacă eu am reuşit în trei luni, ei de ce nu au reuşit în aceşti ani", a spus Ion Ştefan.

Acesta a precizat că luni o echipă de la DNA a ridicat documente cu privire la lucrări efectuate prin aceste programe.

"DNA-ul a venit şi astăzi şi am predat anumite documente pentru anumite lucrări", a spus Ion Ştefan.

Acesta a susţinut că în urma verificărilor au fost descoperite lucrări neexecutate sau executate doar parţial care au fost trimise spre decontare. Ministrul a spus că a suspendat de la plată astfel de lucrări, valoarea lor fiind de peste 500 de milioane de lei.

Ion Ştefan a mai spus că ministerul a decontat lucrări executate în valoare de trei miliarde de lei, toate acestea fiind verificate înainte de a fi plătite.

"Am folosit întreg aparatul ISC pentru a verifica fiecare cerere de plată şi am făcut un supracontrol cu o echipă mixtă", a precizat ministrul.

Ion Ştefan a menţionat totodată că această situaţie "nu este o chestie necunoscută de cei care au condus până acum ministerul, sunt bani publici decontaţi fără a exista lucrarea în sine".

Întrebat cum s-a ajuns în situaţia ca România să se afle pe ultimele locuri în clasamentele privind dezvoltarea, ministrul a susţinut că o explicaţie este faptul că cetăţenii au "închis de prea multe ori ochii".

"Am ajuns în această situaţie că de prea multe ori am ciugulit din aceşti bani noi, cetăţenii. Ne-am bucurat la micile atenţii şi am închis ochii, de prea multe ori, la neregulile din jurul nostru", a afirmat Ion Ştefan.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS