IONEL DANCĂ: Câteva categorii sociale suferă că nu avem buget

T.A.
Politică / 4 ianuarie 2019

Ionel Dancă (Sursa foto: Twitter)

Ionel Dancă (Sursa foto: Twitter)

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, astăzi, că în acest moment sunt câteva categorii sociale care deja suferă ca urmare a faptului că România nu are aprobat bugetul pe 2019.

"Este o situaţie inadmisibilă (faptul că România nu are adoptată legea bugetului pe anul 2019 - n.r.), în condiţiile în care România preia şi Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi ne face de râs în faţa partenerilor noştri europeni, unde Guvernul României va trebui să conducă dezbaterile despre noul exerciţiu financiar al UE, în condiţiile în care nu este în stare, la începutul anului, să prezinte bugetul propriei ţări. Aşa ceva nu cred că s-a mai întâlnit la nivel european, este o situaţie fără precedent la nivelul UE şi cel mai grav este că în acest moment sunt câteva categorii sociale care deja suferă ca urmare a faptul că nu avem un buget", a spus Dancă, după ce a depus, la sediul Avocatului Poporului, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale asupra OUG 114/2018, întrebat ce consecinţe poate avea asupra ţării noastre faptul că a intrat în 2019 fără buget.

Dancă a precizat că primii care suferă pentru că România nu are aprobat bugetul pe 2019 sunt cei din mediul privat, pentru că nu ştiu, în acest moment, ce noi taxe şi impozite pot apărea prin acest proiect de buget şi nu îşi pot face planurile de afaceri pentru 2019.

"Mai sunt apoi angajaţii din sectorul public, care nu ştiu dacă bugetele instituţiilor unde lucrează sunt suficiente pentru acoperirea salariilor până la finalul anului şi, nu în ultimul rând, vorbim chiar de pensionari, cei care în mod clar de la 1 ianuarie nu beneficiază de indexarea pensiilor cu formula din legea actuală, respectiv aceea de creştere cu rata inflaţiei şi a jumătate din rata de creştere a salariului mediu, respectiv cu 9%. Astea sunt lucruri certe şi faptul că nu avem un buget în acest moment arată nu doar incompetenţa Guvernului, ci şi faptul că sunt disperaţi pentru că nu ştiu cum să închidă bugetul pentru 2018 în ţinta de deficit bugetar de 3%, conform obligaţiilor europene", a încheiat Dancă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0320
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3665
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3715
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9148
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.7983

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb