IONEL DANCĂ: "Nereguli de 54 de milioane de lei în cazul a 17 plăţi prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii"

B.D.
Politică / 13 februarie 2020

"Nereguli de 54 de milioane de lei în cazul a 17 plăţi prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii"

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat, joi, că Executivul Orban a constatat nereguli în cazul a 17 plăţi făcute prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, în sumă de 54 de milioane de lei.

"Încă de la preluarea guvernării în 4 noiembrie, de către PNL, (...) atât prim-ministrul Ludovic Orban, cât şi noi ceilalţi membri ai Cabinetului am avertizat public de nenumărate ori asupra neregulilor flagrante înregistrate la Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, o schemă de scamatorii contabile inventate de cuplul Dragnea-Vâlcov pentru a reuşi să facă plăţi către anumite primării, evitând raportarea lor în cadrul deficitului bugetar şi fără a da o sursă bugetară sigură alocată. A fost un mecanism care contrazicea atât legislaţia în domeniu, cât şi principiile de bună guvernare a unei astfel de instituţii şi a unui astfel de program. Iată că avertismentele noastre s-au confirmat la nivel suspiciunilor constatate de procurori şi, în acest moment, din câte am înţeles, se desfăşoară anchete la nivelul a 17 primării", a susţinut Dancă, după şedinţa de Guvern.

El a precizat că este vorba despre 17 plăţi pentru decontarea unor lucrări.

"A fost un număr de 17 plăţi în cadrul a 17 contracte semnate, în cadrul acestora s-au făcut plăţi pentru decontarea unor lucrări, s-au făcut plăţi în avans. La momentul preluării Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză de către actualul Guvern, decizia prim-ministrului Ludovic Orban a fost să nu se mai semneze nicio plată în cadrul Fondului de Dezvoltare şi Investiţii şi contractele semnate să fie oprite la nivelul sumelor deja avansate în cadrul programului. Aceasta a fost decizia politică, ea s-a materializat ulterior în ordonanţa de modificare a prevederilor OUG 114, OUG 1/2020 şi proiectele respective au fost transferate la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, unde sunt în acest moment predate şi, aşa cum ne-a anunţat domnul ministru Ion Ştefan, riguros controlate", a explicat Ionel Dancă.

Întrebat dacă Guvernul a sesizat organele penale urmare a neregulilor constatate, Dancă a precizat: "Nu aş putea să vă ofer această informaţie, având în vedere că este o anchetă în curs de desfăşurare".

Ion Ghizdeanu, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, a fost pus sub acuzare joi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, într-un dosar legat de alocare de fonduri pentru mai multe primării din ţară.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, procurorii au luat faţă de Ion Ghizdeanu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Procurorii susţin că Ion Ghizdeanu, care în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză a gestionat Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, a falsificat mai multe procese-verbale de evaluare, prin care a aprobat în mod arbitrar peste 1.000 de proiecte.

Anchetatorii au efectuat joi percheziţii la mai multe primării, având suspiciuni cu privire la sumele alocate autorităţilor locale prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

08 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.8962
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9559
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5088
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.4827

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro