IONUŢ STROE, PNL:"Avem o creştere uriaşă a cazurilor de COVID"

G.B
Politică / 13 ianuarie

Ionuţ Stroe ( Sursa foto: Facebook)

Ionuţ Stroe ( Sursa foto: Facebook)

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că, în contextul creşterii uriaşe a numărului de cazuri de COVID-19, pregătirea făcută de Ministerul Sănătăţii în faţa valului 5 al pandemiei este pusă la îndoială, potrivit Agerpres.

"Am ajuns, astăzi, aproape la borna de 10.000 de cazuri noi de infectări cu SARS-CoV-2, o creştere de peste opt ori faţă de acum 15 zile, imediat după Crăciun. În puţin peste două săptămâni avem o creştere uriaşă, care pune la îndoială pregătirea făcută de Ministerul Sănătăţii în faţa valului 5, unul care aduce sute de mii de cazuri în alte ţări din Europa. Ca un optimist, privind ce se întâmplă afară, eu încă aştept să văd care sunt aceste măsuri în domeniul sănătăţii pentru protejarea populaţiei, din partea ministerului? Cum oprim creşterea numărului de cazuri? Pentru că rezultatele până acum sunt proaste. Cât de real mai este interesul Ministerului Sănătăţii pentru pandemie câtă vreme, înainte de sărbători, opţiunea din partea ministrului a fost să venim cu alte relaxări, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla, iar acum doar tace şi doar face unele informări. Putem spera că acest val va aduce mai puţine cazuri grave. Dar strategia Ministerului Sănătăţii în faţa unei crizei sanitare nu este să ne bazăm pe noroc, mai ales când rata de vaccinare nu a depăşit 50% şi ştim că o parte mare din populaţie este în continuare expusă", a scris Stroe, astăzi, pe Facebook.

El arată că PNL a impus certificatul verde la restaurante, mall-uri, la intrarea în instituţii, pentru protejarea sănătăţii oamenilor şi că aceste prevederi şi-au dovedit eficienţa.

De asemenea, liberalul a amintit că PNL a iniţiat legea certificatului verde pentru unele categorii de angajaţi.

Într-o intervenţie la Digi 24, Ionuţ Stroe a susţinut că este o îngrijorare personală şi că aşteaptă de la ministrul Sănătăţii propuneri concrete de măsuri pentru protejarea sănătăţii publice.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ionut Stroe, nu cred ca te-am auzit cand erau 10 000 de cazuri si PNL se pregatea de congres.

    1. ... si cand Bocul liberal organiza concert Untold cu sute de mii de participanti veniti netestati cu Delta din Vest.

      Putem mai mult!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

28 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9459
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4424
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9485
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.4065

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro