Irinel Cristu s-a întâlnit cu preşedintele Regiunii Lombardia- Milano

F. A.
Macroeconomie / 23 iunie 2010

Secretarul de stat coordonator al domeniului IMM-urilor, cooperaţiei şi mediului de afaceri în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Irinel Cristu, s-a întâlnit cu preşedintele Regiunii Lombardia- Milano, Roberto Formigoni, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Cu acest prilej au fost abordate teme economice de actualitate pentru cele două ţări în contextul internaţional al crizei economice, Irinel Cristu subliniind rolul important al sectorului IMM-urilor ca motor al oricărei economii sustenabile.

Ambele părţi au convenit ca noua Strategie EU 2020 are şanse mari de implementare, pe fondul unui accent deosebit pe economia competitivă şi sustenabilă, bazată pe reglementări eficiente şi performante.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb