Isărescu despre Prima Casă: Trebuie să fim siguri că garanţia Statului funcţionează

F. A.
Macroeconomie / 28 mai 2009

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a apreciat, azi, că o condiţie în programul guvernamental Prima Casă este siguranţa în executarea garanţiilor.

"În momentul în care băncile vor avea riscuri de execuţie în caz de neplată, atunci apar probleme suplimentare. Cam acestea ar fi lucrurile cu care să plecăm la drum: schema simplă, nu mai trebuie să aveţi garantat faptul că, în caz de neplată, garanţia funcţionează imediat şi trebuie să executaţi garanţia. Garanţia trebuie să fie de la Fond, să nu aveţi garanţie imobiliară", a afirmat Mugur Isărescu, la începutul întâlnirii primului-ministru, Emil Boc, cu bancherii, privind programul Prima Casă.

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a precizat că "în ceea ce priveşte securizarea şi minimizarea acestor riscuri, sunt chestiuni tehnice. Avem deja un cadru bine definit, urmând să stabilim absolut toate condiţiile de natură tehnică pentru ca o persoană care urmează să acceseze acest credit să ştie unde se adresează, în ce condiţii îl poate lua şi care sunt obligaţiile care îi revin fiecăreia dintre părţi". Emil Boc a precizat că obiectivul întâlnirii este stabilirea detaliilor tehnice pentru aplicarea programului Prima Casă, cât mai repede.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb