Isărescu: România ţinteşte un deficit public de 3% din PIB

F.A.
Macroeconomie / 26 martie 2009

Statul român ţinteşte un deficitul public, în mod real, de trei la sută din Produsul Intern Brut, în condiţiile în care o parte din şomaj nu va dispărea, a declarat, azi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

"Un deficit de 4,6 la sută, la o creştere economică de minus patru la sută este, din punct de vedere structural, mai strâns decât un deficit de minus doi la sută, la o creştere economică de doi la sută. Limitarea creşterii economice prin construirea unui scenariu negativ presupune implicaţii în plan social. O parte din şomaj nu are cum să dispară", a afirmat Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR a precizat că se aşteaptă la o revenire a economiei în această primăvară. "Vrem să aducem deficitul public, în mod real, la trei la sută", a spus acesta.

Deficitul sectorului privat s-a redus în 2008 de la 11 la sută la 8 la sută.

"Cu programul împrumutului FMI, cu o creştere economică, ieşirea de fonduri ale băncilor din rezerva BNR şi înlocuirea banilor cu cei de la FMI presupun că banii se vor duce în sectorul privat, astfel încât ajustarea sectorului să nu fie aşa mare", a declarat Isărescu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb