Isărescu: Scăderea rezervelor minime obligatorii la pasivele în lei a fost o greşeală

F.A.
Bănci-Asigurări / 9 februarie 2009

Scăderea rezervelor minime obligatorii la pasivele în lei, decisă de BNR în octombrie 2008, a fost o greşeală, iar banca centrală a vândut ulterior valută pentru a drena lichiditatea din piaţă, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Eu am votat atunci în favoarea reducerii rezervelor minime, dar a fost o greşeală. Măsura părea cea mai normală în condiţiile de neîncredere şi dezbateri politice, dar situaţia creată ulterior în piaţă nu a putut fi rezolvată decât prin vânzarea de valută", a adăugat Isărescu.

Analiştii au suspectat, în repetate rânduri, intervenţia indirectă a BNR în piaţa valutară, pentru a limita deprecierea monedei naţionale.

"Vânzarea de valută a fost singura soluţie rezonabilă pentru a ieşi din impas. Unii analişti au observat în mod corect aceste mişcări, care s-au reflectat în scăderea rezervei valutare", a mai spus guvernatorul.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb