IULIA PENCEA, NIELSEN ROMÂNIA:"Încrederea consumatorilor români în economie la 92%"

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 noiembrie 2018

Încrederea consumatorilor români în economie, la finalul lunii septembrie, s-a situat la nivelul de 92%, în timp ce în Uniunea Europeană, acest indicator era la 87%, iar în Italia la 62%, a declarat, ieri, Iulia Pencea, consumer insight leader pe zona Balcanilor la Nielsen România, în cadrul unui eveniment organizat de Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior (ICE).

Domnia sa a declarat: "Când mă gândesc la România, îmi vine în minte, business-wise, cuvântul oportunitate. Pentru că ţara noastră este cea mai mare ţară din Balcani, înregistrând anul trecut cea mai mare creştere a PIB din Europa şi cea mai mare creştere a industriei de bunuri de larg consum".

Iulia Pencea a subliniat că motivul acestei încrederi ridicate a consumatorilor români este creşterea salariului mediu pe economie din ultimii ani.

"Evident că avem şi inflaţie, dar economia creşte şi prin inflaţie", a notat Iulia Pencea, adăugând: "Unde merg românii la cumpărături? Acel 70.000 de magazine vând 40% din toată mâncarea şi băutura din ţara noas-tră, iar canalul care creşte cel mai rapid, apropo de convenience (n.r. comoditate), este canalul de supermarket, în special cele sub 400 de metri pătraţi".

Indicatorul încrederii consumatorilor măsoară aşteptările despre piaţa muncii, situaţia financiară şi posibilitatea de a cheltui.

Potrivit reprezentantului Nielsen, în ţara noastră activează 70.000 de puncte de vânzare a băuturilor alcoolice şi non-alcoolice şi produselor alimentare, din care 3.500 sunt supermarketuri şi hypermarketuri, iar 20.000 sunt baruri şi restaurante.

Potrivit unui studiu al Nielsen, cea mai vândută categorie de produse de larg consum din ţara noastră este cea a mezelurilor, urmată de băuturile non-alcoolice, în timp ce berea ocupă locul al treilea.

Referitor la producţia şi consumul de vin, un alt studiu Nielsen arată că în ţara noastră activează 1.061 de producători care au 1.945 de mărci şi 5.881 de produse, în contextul în care vinul alb deţine o cotă de piaţă de 60%, vinul roşu o cotă de 30%, diferenţa fiind completată de vinul rose.

"Principalul criteriu de alegere în rândul consumatorilor români este nivelul de dulce al vinului", a mai spus Iulia Pencea.

De asemenea, conform unui alt studiu realizat de Nielsen România pe un eşantion de 800 de respondenţi, 27% dintre aceştia spun că plătesc între 15 - 25 de lei pe un litru de vin, iar doar 3% dintre respondenţi consumă vin de pes-te 50 de lei.

Totodată, potrivit lui Bogdan Avramescu, business developer în KeysFIN, ţara noastră se află pe locul doisprezece la nivel mondial şi pe poziţia a şasea în Europa, în ceea ce priveşte producţia de vin.

Referitor la riscurile macroeconomice care ar putea influenţa evoluţia companiilor producătoare de vin, domnia sa a enumerat "efectele secundare ale presiunii inflaţioniste, creşterea costurilor de finanţare şi posibila creştere a deficitelor comerciale şi fis-cale".

Conform unui clasament al speranţei de viaţă, prezentat de către Filippo Petz, preşedintele ICE în România, Italia ocupă poziţia a doua în acest top, în timp ce ţara noastră se află abia pe locul 90.

Potrivit domnului Petz, Italia a realizat în 2017 exporturi de produse agroalimentare şi vinuri în valoare de 40 de miliarde de euro, primele trei pieţe pentru produsele italiene fiind Germania, Franţa şi Statele Unite, în acestă ordine.

Referitor la schimburile comerciale de vinuri dintre România şi Italia, domnul Petz a declarat: "La vin avem minus 1,3%. România importă vin, în special din Republica Moldova, care reprezintă 30% din piaţa vinurilor, şi 20% importă din Italia".

În primul semestru al acestui an, Italia a exportat în România produse alimentare şi băuturi în valoare de 183,1 milioane de euro, în scădere cu 3,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce ţara noastră a exportat către Italia, aceeaşi categorie de produse în valoare de 170,9 milioane de euro.

În anul 2017, schimburile comerciale dintre cele două ţări au depăşit 14,6 miliarde de euro, înregistrând o creştere de 7,6% faţă de anul 2016, exportul părţii române consemnând o creştere de 5,4% comparativ cu aceeaşi perioadă de raportare. Italia este al doilea partener comercial al ţării noas-tre, după Germania, cu 29,4 miliarde de euro, urmată de Franţa cu 8,2 miliarde de euro. Ponderea în comerţul total (import + export) al României este de 10,29%.

Evenimentul "Degusta Italia" a fost organizat sub patronajul Ambasadei Italiei de către Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior în scopul îmbunătăţirii exporturilor italiene de produse agroalimentare şi vinuri.

În cadrul evenimentului au participat 19 societăţi din 11 regiuni italiene, dar şi 80 de societăţi locale printre care importatori şi distribuitori, cumpărători din marile lanţuri de vânzare retail, HoReCa şi magazine specializate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9209
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1443
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5608
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7815
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.5914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro