Jan Dusik, director adjunct al DG Clima, s-a întâlnit cu ambasadori ai Pactului Climatic European

A.M.
Miscellanea / 12 iunie, 12:18

Jan Dusik, director adjunct al DG Clima, s-a întâlnit cu ambasadori ai Pactului Climatic European

Directorul adjunct al Direcţiei Climatice din cadrul Comisiei Europene, Jan Dusik, s-a întâlnit in Romania cu membrii comunităţii locale a ambasadorilor Pactului Climatic European pentru coordonarea viitoarelor modificări legislative din sectorul energetic dedicate surselor regenerabile, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei

Vizita oficiala de la Bucureşti a inclus o dezbatere strategica axata pe transformarea politicilor climatice in mecanisme economice si sociale cu impact direct asupra calităţii vieţii, sănătăţii si securităţii energetice. Specialiştii din domeniu si oficialii europeni au analizat soluţiile necesare pentru eliminarea progresiva a subvenţiilor acordate combustibililor fosili si pentru stimularea capacitaţii de generare a energiei la nivel individual si local, conform sursei citate.

Discuţiile s-au concentrat pe riscurile economice si sociale actuale, precum prioritari zarea competitivităţii in detrimentul coeziunii sociale, dar si pe combaterea dezinformării de pe reţelele de socializare cu privire la tranziţia ecologica. La eveniment au participat experţi din sectorul public si privat, printre care Sorin Cheval, Mihail Caradaica, Ioana Petrescu si Raul Pop, secretar de stat in Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor., se mai arată în comunicat.

Pactul Climatic European reprezintă pilonul central de acţiune pentru transformarea economiei comunitare într-un model modern si eficient, fără emisii nete de gaze cu efect de seră pana in anul 2050. Strategia de dezvoltare urmăreşte disocierea completa a creşterii economice de utilizarea resurselor naturale si asigurarea unei tranziţii juste pentru toate regiunile membre, potrivit sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
cosmopharm.eu
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2359
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1206
Gram de aur (XAU)Gram de aur600.0478

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb