Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”

JOI ŞI VINERIKlaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European

A.P.
Politică /

Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, scrie Agerpres.

Pe agenda de discuţii a reuniunii se află subiecte referitoare la pandemia de COVID-19, viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie, precum şi combaterea schimbărilor climatice. Totodată, liderii europeni vor aborda şi teme cu privire la relaţiile externe ale Uniunii Europene, informează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte pandemia de COVID-19, discuţiile se vor concentra pe aspecte precum stadiul actual al răspândirii virusului, măsurile de limitare a răspândirii acestuia, impactul economico-social al pandemiei şi necesitatea redresării economice, precum şi dezvoltarea de vaccinuri împotriva COVID-19.

"Preşedintele Klaus Iohannis va exprima preocuparea cu privire la ritmul accelerat de creştere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 la nivel european, context în care va pleda pentru o coordonare sporită între statele membre ale Uniunii Europene. De asemenea, preşedintele României va susţine restabilirea, cât mai curând posibil, a celor patru libertăţi de circulaţie în cadrul Pieţei Interne a Uniunii şi se va pronunţa pentru menţinerea deschisă a fluxurilor de aprovizionare între statele membre", a precizat Administraţia Prezidenţială.

Liderii Uniunii vor aborda şi stadiul şi perspectivele negocierilor în curs privind viitorul acord de parteneriat dintre UE şi Marea Britanie, precum şi măsurile de pregătire în contextul finalizării perioadei de tranziţie, la 31 decembrie.

Klaus Iohannis va sublinia faptul că implementarea corespunzătoare a Acordului de retragere în toate elementele sale de către autorităţile britanice reprezintă o premisă fundamentală în construirea viitoarei relaţii a UE cu Regatul Unit.

De asemenea, şeful statului va evidenţia faptul că ţara noastră sprijină în continuare încheierea unui parteneriat cuprinzător între Uniunea Europeană şi Marea Britanie, care să reflecte potenţialul strategic al relaţiei dintre cele două părţi, precizează Administraţia Prezidenţială.

Liderii UE vor avea discuţii referitoare la propunerea făcută de Comisia Europeană de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până la sfârşitul anului 2030 comparativ cu 1990.

În acest context, preşedintele Iohannis va menţiona că propunerea va necesita identificarea unor mecanisme adecvate de punere în aplicare, care să fie adaptate nevoilor specifice ale statelor membre.

"În definirea acestor mecanisme va trebui să se ţină cont de eforturile de decarbonizare anterioare, de diferenţele între statele membre şi de stadiile diferite de dezvoltare a acestora, astfel încât ţările membre ale Uniunii mai puţin prospere să nu fie dezavantajate", arată sursa citată.

Şeful statului va sublinia faptul că este important să se menţină un cadru flexibil care să permită statelor membre ale Uniunii să identifice cele mai potrivite soluţii pentru asigurarea tranziţiei verzi. El va pleda pentru dreptul statelor membre de a-şi stabili mix-ul energetic, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce pozitie "geostrategica" adopti acolo, Plavane: capra sau in patru labe?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

23 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1145
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5485
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3849
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.5738

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie