JTI România a fost desemnată „Cel mai atractiv angajator” în sectorul bunurilor de larg consum (FMCG), potrivit Randstad Employer Brand Research 2026, unul dintre cele mai ample studii independente, la nivel global, dedicate imaginii de angajator, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Studiul a reunit opiniile a peste 150.000 de respondenţi la nivel global şi identifică cei mai atractivi angajatori dintre mii de companii, pe baza unei metodologii dezvoltate şi rafinate de-a lungul a peste 26 de ani de analiză internaţională. Ediţia din 2026 a acoperit 34 de pieţe, reprezentând peste 75% din economia globală. În România, cercetarea s-a realizat prin interviuri online desfăşurate în ianuarie 2026, pe un eşantion de 4.030 de respondenţi din populaţia activă.
„Această recunoaştere reflectă ceea ce contează cel mai mult: încrederea şi aprecierea oamenilor”, a declarat Milena Rajic, Director People & Culture JTI România, Moldova şi Bulgaria.
„Acest premiu aparţine întregii noastre echipe şi reflectă cultura pe care o construim împreună, zi de zi. Le mulţumim tuturor celor care fac din JTI un loc excelent în care să lucrezi. Vom continua să investim în crearea unui mediu de lucru în care oamenii să poată creşte, să se simtă respectaţi şi susţinuţi, precum şi inspiraţi să performeze la cel mai înalt nivel.”, a adăugat Milena.
Angajatorii de top din România sunt apreciaţi de forţa de muncă pentru tehnologiile de ultimă generaţie, însă ceea ce îi diferenţiază cu adevărat în ochii talentelor sunt managementul solid, leadership-ul puternic şi reputaţia excelentă, o combinaţie care generează încredere în rândul românilor, conform Randstad.
Nu este pentru prima dată când JTI este recunoscută ca angajator de referinţă. JTI România a fost certificată Top Employer în 2026 pentru al 13-lea an consecutiv, clasându-se pe locul al doilea printre cele 45 de companii evaluate la nivel local, în urma unui proces complex de analiză realizat de Top Employers Institute. De asemenea, JTI s-a situat pe primul loc în rândul angajatorilor din industria FMCG în perioada 2024-2025, potrivit Undelucram.ro, pe baza evaluărilor acordate de mii de angajaţi, foşti angajaţi şi candidaţi care au aplicat pentru diverse poziţii în cadrul companiei, informează comunicatul.






















































Opinia Cititorului