KELEMEN HUNOR, DESPRE AUTONOMIA ŢINUTULUI SECUIESCNicio formă de autonomie nu lezează unitatea statului român"

J.P.
Politică / 13 ianuarie

Nicio formă de autonomie nu lezează unitatea statului român"

Vicepremierul României, liderul UDMR Kelemen Hunor, a declarat marţi seara, într-o emisiune televizată, făcând referire la discuţiile despre autonomia Ţinutului Secuiesc, că nicio formă de autonomie nu lezează unitatea statului român şi integritatea teritorială, relatează Agerpres.

"Noi am spus de fiecare dată şi sunt de acord cu dumneavoastră că trebuie o abordare extrem de echilibrată şi cu argumente şi de fiecare dată trebuie să spui că nici autonomia locală, nici autonomia regională, nicio formă de autonomie nu lezează unitatea statului român şi integritatea teritorială. Astea sunt lucrurile care trebuie precizate de fiecare dată şi eu încerc când discutăm serios şi cu argumente despre orice formă de subsidiaritate sau de autonomie să încep cu această frază: nu lezează integritatea teritorială şi unitatea naţională", a declarat Kelemen Hunor, la Antena 3.

Liderul UDMR a spus că autonomia înseamnă subsidiaritate şi aducerea deciziilor la nivelul comunităţii, nu secesionism.

"Da, există această sensibilitate, zic eu absolut fără nicio bază, dar o înţeleg, da, fiindcă oamenii au impresia că autonomie înseamnă secesionism. Nu înseamnă secesionism. Universităţile sunt autonome, sunt regii autonome, nu există secesionism. Autonomie înseamnă că tu decizi despre viaţa ta. În ceea ce priveşte această idee a subsidiarităţii, e valabilă pentru fiecare comunitate locală, nu e valabilă doar pentru Secuime, nu e valabilă doar pentru o anumită parte a ţării. Da, acolo unde trăiesc maghiari sau alte comunităţi etnice, intervine o altă chestiune: competenţa lingvistică, asta este ceva în plus faţă de Oltenia, faţă de Moldova, faţă de Muntenia: o competenţă lingvistică în relaţia cu autorităţile, dincolo de şcoală, dincolo de instituţiile culturale. Dar, în rest, lucrurile ar trebui să meargă paralel: decizii lăsate în mâna comunităţilor locale, în cele mai multe domenii, cu mici excepţii, asta am spus de fiecare dată. Fiindcă relaţiile externe, Justiţia, Apărarea, Ordinea Publică de fiecare dată trebuie să rămână la nivelul autorităţii centrale. Despre acest lucru vorbim", a mai spus vicepremierul României.

Acesta a punctat faptul că şi Secuimea face parte din România, ca şi Ţara Moţilor, Dobrogea sau alte regiuni, în ţara noastră existând mai multe identităţi regionale.

Kelemen a făcut referire şi la afirmaţiile din luna aprilie ale preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit căruia PSD a făcut o înţelegere cu UDMR ca "să dea Ardealul ungurilor" şi a arătat că îşi menţine părerea că şeful statului a greşit la acea dată, dar consideră că acestea au făcut parte din campania electorală de la acea vreme, însă nu pot fi uitate.

"Nu se uită aceste lucruri, dar în a ţine minte lucrurile nu schimbi trecutul. A ierta şi a trece mai departe, schimbi viitorul. Noi acum ne-am întors cu faţa spre viitor şi vreau să cred că vom reuşi să construim împreună ceva", a mai afirmat vicepremierul României.

El a mai menţionat că a mai propus şi va mai încerca să propună ca problematica minorităţii maghiare să fie scoasă din dezbaterile şi luptele politice interne, întrucât de fiecare dată apar tensiuni şi se pune la îndoială loialitatea maghiarilor din România.

"Dacă de fiecare dată când partidele mari româneşti intră în război, nu cu noi, nu cu ţara, nu cu cetăţenii, cu ei, că aşa e în politică şi ne bagă pe noi în această luptă, atunci imediat apar tensiuni. Oamenii spun 'domnule, stai, stai că dacă acela spune că ungurii vor să fure Ardealul, că maghiarii vor să facă rău României, e o problemă undeva'. De fapt, noi niciodată nu am vrut, nu vrem şi nu vom face rău României, nici eu nici colegii mei. E ţara noastră, am rămas aici, nu am plecat, aşa cum nu au plecat nici părinţii noştri, nici străbunicii, nici bunicii noştri. Noi vrem să construim o ţară mai bună, împreună cu românii. Deci, asta trebuie să fie perspectiva. Dacă tot timpul se pune la îndoială şi sub semnul întrebării loialitatea maghiarilor din România, asta e o problemă: fiindcă eu m-am născut aici, sunt cetăţean român şi exact cum orice om din această ţară respectă ţara şi eu sunt loial, sunt şi maghiarii. Să nu se pună la îndoială niciodată loialitatea maghiarilor din România, fiindcă nu e corect", a arătat Kelemen Hunor.

În legătură cu folosirea steagului secuiesc, liderul Uniunii a ţinut să precizeze că acesta face parte din simbolistica unei comunităţi din România şi "nu este împotriva românilor sau a României", aşa cum nici "secuii nu sunt împotriva românilor şi a României".

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Cum se numeste boala aceea cand ti se pune pata pe o idee?

    ai inceput sa-ti dai arama pe fata?

    Sa te creada ma-ta, sogore infect! Dar, din pacate, aici se va ajunge, din cauza Iudelor care ne conduc!

    HUNor e hazliu.

    Omul o tine inainte pe prostia lui.  

    Nimeni sa nu zica ca nu a stiut ce rezerva viitorul.  

    eu am precizat continuu care e dinamica viitorului: datorita revizionismului unguresc, urmeaza anumite evenimente de diverse naturi in urma carora noua granita romano-ungara va fi pe Dunare (intregul tronson unguresc actual) intre Buda si Pesta. Uitati-va pe o harta si minunati-va! In Vestul Romaniei va fi noul granar alaturi de Baragan, cu complexe lucrari si amenajari de irigatie - in urma carora Romania va fi nr 1 in Europa pe plan alimentar!  

    Saracul Hunor!  

    Isi vinde tara cu ce face! :)  

    Si doar am zis si am tot zis. Dar ... e puternica situatia, nu am cum s-o deturnez nici daca as mediatiza-o de 1000 de ori mai mult decat acum.  

    Nimic nu poate opri Romania de la extindere in viitor.

    Vecinii nostri lucreaza cu drag la asta. :)  

    1. ce am descris mai sus e reactia implicita CERTA in urma actiunilor anti-romanesti care sunt in desfasurare.

      Mai degraba efectul virusului.

      Nu te internezi? 

      revizionismul ungurilor va genera extinderea teritoriala a Romaniei in urma unui anumit tip de actiuni, pe fondul slabirii/disparitiei UE si NATO.

      ce ai zis tu acolo e o mica mizerie care nici macar nu are pretentie de argument.  

    Psd isti nu le a dat ce au dorit asa ca au negociat cu cei de la pnl usr,tradatorii tot tradatori raman

    Ungure ,,,vorbesti pe nas,,

    abureli

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

27 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5279
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5210
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.4625

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
conferintemedicale.ro
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro