KLAUS IOHANNIS: ''Abordarea politică este una, abordarea publică în situaţia de pandemie trebuie să fie una aplicată''

G.U.
Politică / 7 octombrie 2020

''Abordarea politică este una, abordarea publică în situaţia de pandemie trebuie să fie una aplicată''

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, astăzi, la Palatul Cotroceni, despre diferenţa dintre abordarea politică şi cea a autorităţilor, legată de combaterea pandemiei COVID-19, conform Agerpres.

"Sănătatea publică este ameninţată de COVID-19, iar politica românească este ameninţată de PSD. Sunt două pericole şi trebuie să ne adresăm şi într-o parte şi în cealaltă parte. După alegeri, este evident că această creştere a numărului de bolnavi ne îngrijorează mai mult decât alegerile care vor veni şi trebuie să luăm măsurile care se impun în prag de toamnă, iarnă, fiindcă lucrurile probabil se vor complica odată cu venirea toamnei şi cu vremea mai rece", a afirmat şeful statului, într-o conferinţă de presă.

Iohannis a vorbit despre diferenţa dintre abordarea politică şi cea a autorităţilor publice, în contextul pandemiei.

"Să nu facem o confuzie între abordarea politică, care este necesară, fiindcă societatea merge mai departe. Noi nu vrem să ne oprim undeva, în mijlocul bolii. Dar este clar că abordarea politică este una, abordarea publică în situaţia de pandemie trebuie să fie una aplicată, care se bazează pe măsurile propuse de experţi", a spus şeful statului.

Totodată, Iohannis a afirmat că "nu se poate aştepta nimeni ca Guvernul singur să stăpânească epidemia".

"Este o răspundere partajată - autorităţile au partea lor de răspundere, cu măsurile, cu restricţiile, cu amenzile (...), dar fiecare dintre noi are răspunderea probabil mai mare, fiindcă boala nu se răspândeşte de la o autoritate la altă autoritate sau de la o instituţie la o altă instituţie. Boala se răspândeşte de la om la om şi de aceea răspunderea noastră individuală este foarte mare şi nu este bine să amestecăm aceste lucruri", a punctat Iohannis.

Preşedintele a amintit de procesul prin care a trecut legea privind măsurile ce pot fi luate de autorităţi în pandemie.

"Câteodată politicienii se bagă şi unde nu trebuie şi cu siguranţă vă amintiţi că PSD a ţinut în Parlament, câteva săptămâni, o lege care trebuia dată urgent pentru a permite Guvernului să ia măsuri exact pentru îngrădirea epidemiei", a afirmat Iohannis.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Din ciclul: sinergia faptelor si meandrele concretului! Daca pe nea' Nelu il prindeau cat de cat astfel de formulari abstracte, pe Plavan il duc exclusiv, in penibil si ridicol!

    dragula, cu aceasta fraza chiar mai convins ca esti in sant

    ai spus raspicat ca doar pandemia este "aplicata" 

    sa intelegem ca in politica faceti ce vrea muschii vostri pt ca nu este aplicata 

    bravos natiune te salut 

    uite cum il ia guara inainte

    dute si lasa-ne 

    Domnule președinte,

    Romania are foarte multi bugetari, până la urmă aceste autorități răspund în fața unor persoane alese politic. 

    Cu putina voința politică puteau fi diminuate efectele pandemiei: controale purtarea măștii, training profesori pentru predare online și multe altele.

    Am avut destul timp sa ne pregătim. Nu suntem luați prin surprindere. Propun sa recunoașteți ce nu a mers bine și să acționați în consecință, problemele își au sursa de multe ori în gradina proprie, nu doar la inamici imaginari. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb