Klaus Iohannis a numit noul consilier prezidenţial pentru climă

A.P.
Politică / 31 august 2020

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a numit-o, luni, în funcţia de consilier de stat, pe Alexandra Maria Bocşe, înfiinţând un nou Departament la Administraţia Prezidenţială, care se va ocupa de climă şi sustenabilitate, anunţă Digi24.

Alexandra-Maria Bocşe are 33 de ani şi a absolvit un Doctorat în Politică şi Studii Internaţionale la Universitatea din Cambridge (în 2017), printre primii din an. A beneficiat de o bursă de excelenţă academică de la Trinity College Cambridge în timpul doctoratului. În 2011, ea a absolvit un MPhil în Relaţii Internaţionale la aceeaşi instituţie, Cambridge, cu o distincţie în disertaţia privind politica internaţională a mediului. Anterior, a absolvit Licenţa în Ştiinţe Politice la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice (secţia română) ca şefă de promoţie.

În 2016, Alexandra-Maria Bocşe s-a alăturat Departamentului de Relaţii Internaţionale din cadrul London School of Economics, iar pentru următorii patru ani şi-a continuat aici cercetarea şi predarea în domeniul Afacerilor Europene şi Internaţionale, cu specializare pe probleme de energie, mediu şi climă. În perioada 2015-2016, a fost fellow la Weatherhead Center for International Affairs, Universitatea Harvard, cu o bursă Fulbright-Schuman. Aici a lucrat în special pe relaţiile transatlantice în domeniul energiei şi al mediului. Anterior, a fost cercetător doctoral şi coordonator al Centrului European din Departamentul de Politică şi Studii Internaţionale, Universitatea din Cambridge, şi redactor asociat la Cambridge Review of International Affairs, notează Digi24.

Alexandra-Maria Bocşe are peste şapte ani de experienţă în predarea atât la nivel de licenţă, cât şi la nivel de master, a cursurilor de Politică Europeană, Politică Globală a Energiei şi Mediului şi Afaceri Internaţionale la Universitatea din Cambridge, London School of Economics şi King's College London. Din 2011, a lucrat, de asemenea, în roluri de analiză/consiliere sau a oferit consiliere pentru Uniunea Europeană, guverne ale statelor UE şi organizaţii interguvernamentale, în ultimii ani în special în domeniul politicii şi economiei energiei şi climei.

Portofoliul său de cercetare şi analiză include diverse publicaţii de politici publice şi academice în jurnale de top în domeniile climei şi energiei (Climate Policy, International Environmental Agreements: Politics, Law and Economics and Energy Research and Social Science) sau Relaţii Internaţionale (Geopolitics, European Security, etc.). De asemenea, a scris o carte despre reţelele internaţionale de politici energetice şi de mediu care va fi publicată de Palgrave Macmillan în toamna anului 2020.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. De deșeuri-gunoie, canalizări, Wc-uri publice, apă de spălat pe mâini nici un filozof :Alexe a depus armele...

    sineKURistii sa traisca!! la ce rost atatea studii daca targetul e sa fii "consilierul" dulapului!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb