Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că a discutat cu membri ai Guvernului despre elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă, menţionând că există mai multe tronsoane importante de autostradă pregătite pentru a fi incluse în proiecte cu finanţare europeană, potrivit Agerpres.
"Am discutat cu premierul Orban şi cu câţiva miniştri implicaţi în elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă. Este planul pe care îl pregătim pentru a atrage fondurile europene negociate acum câteva săptămâni, necesare pentru redresarea economiei. Guvernul lucrează în prezent la identificarea proiectelor care vor fi incluse în acest program şi este în dialog permanent cu Comisia Europeană pentru ca toate proiectele propuse, în final, să fie eligibile, adică să poată fi finanţate din aceste fonduri. De partea noastră este nevoie de o serie destul de lungă de acte normative care sunt necesare şi Guvernul urmează să le adopte, pentru a fi în situaţia să aplicăm efectiv pentru aceşti bani. Eforturile Guvernului în acest moment se concentrează pe infrastructură. România are foarte multă nevoie de infrastructură şi vorbesc în special despre autostrăzi şi căi ferate. Autostrăzile sunt foarte importante în această fază. Şi în acest domeniu pot să spun că suntem foarte avansaţi. Avem mai multe tronsoane importante de autostradă pregătite pentru a fi incluse în proiecte cu care solicită aceşti bani europeni", a arătat preşedintele Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
Preşedintele a avut marţi, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru cu prim-ministrul Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan, dar şi alţi membri ai Cabinetului. Au participat: ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
1. Declarație tembelă
(mesaj trimis de Cristian în data de 19.08.2020, 07:17)
Declarație tembelă de politician mărunt.
Autostrăzile României sunt pregatite de 30 de ani sa fie incluse in proiecte și nu se sinchisește nimeni..
Nu are nimeni nevoie de declarațiile electorale ale lu Iohannis ci de km de autostrada dați în folosință.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2020, 09:49)
Intrucat erea marti si PINOCHIO de la cotroceni se plictisea cu gandul la ravasitoarea nu prea avea ce sa faca,si-a convocat argatii la cotroceni la o gura de lagavulin si o cafea amara facuta la ibric de delia.Apoi,mai catre seara,a iesit la televizor si i-a anuntat pe romani ca el cu echipa lui de maimutoi,vor umple romania de autostrazi de v-a trebui ca romanii sa aibe cate 2-3 masini ca altfel autostrazile vor ramane goale. Dupa ce a terminat cu autostrazile si dupa ce i s-a mai lungit putin nasu,a trecut la agricultura si a promis atatea canale de irigatii de vom fi nevoiti sa mai importam niste rauri de pe la vecini ca sa poata aceste canale sa fie umplute cu apa.Pinochio,nu a uitat insa ca aceste investitii vor fi facute atunci cand vom primi cei 80 de miliarde de euro(minciuna sfruntata} pe care i-a obtinut el de la "mama" lui,Merkel,adica dupa ce el v-a avea barba sura si v-a veni in romania ca turist ca sa isi incaseze banii din chiriile de pe cele 6 case.A uitat sa ne spuna sa ne spalam(fiecare pe unde poate},si sa purtam masca. Si uite asa"am incalecat pe/o sa" si v-a spus inca o poveste.Romani,vedeti ca vin alegerile,fuga la urne,si votati mincinosii romaniei.!
2. Pas cu pas
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2020, 12:00)
De la ,, 3 " lucruri reiterate / zi lumină e o schimbare în BINE. Dar să nu rămână metaforic.